Cea mai mare perlă naturală de apă dulce din lume, vândută la licitaţie contra sumei de 320.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare perlă naturală de apă dulce din lume, care a aparţinut Ecaterinei cea Mare a Rusiei, a fost vândută la licitaţie pentru prima după mai mult de 200 de ani contra sumei de 320.000 de euro (374.000 de dolari), scrie Deutsche Welle.

O casă de licitaţie din Olanda a vândut perla de 7 centimetri lungime unui comerciant japonez. 

Ea a fost evaluată între 340.000 şi 540.000 de euro de casa Venduehuis şi cântăreşte aproape 120 de grame. 

Cea mai mare perlă naturală de apă dulce din lume, şi una dintre cele mai mari trei perle de orice fel, este numită "Sleeping Lion" din cauza formei sale neregulate. 

Expertul Hanco Zwann a spus că perla este unică nu doar datorită mărimii ei ci şi din cauză că este naturală, a fost formată "de o moluscă undeva într-un râu sau lac", întrucât în prezent cele mai multe perle sunt cultivate. 

Perla s-a format la începutul anilor 1700 în China, poate chiar în Fluviul Perlelor. În 1765 a fost transportată de un negustor olandez în Bataria (astăzi Jakarta) înainte de a fi licitată la Amsterdam 13 ani mai târziu şi achiziţionată de Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei. 

Ea a păstrat perla la Palatul Ermitaj din Sankt Petersburg, până în 1796. După ce a murit, perla a dispărut şi a apărut în Polonia, fiind probabil cumpărată de aurar olandez în 1865. A rămas în aceeaşi familie timp de patru generaţii până a fost achiziţionată de Amsterdam Pearl Society în 1979, care i-a studiat originile şi forma. 

Mai multe pentru tine:
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”