Ce se ştie despre referendumul din Catalonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Confruntări între poliţişti şi protestatari în Catalonia FOTO Guliver/ Getty Images

Separatiştii din Catalonia au organizat duminică referendumul pentru independenţa regiunii lor, sfidând astfel justiţia spaniolă şi Guvernul central de la Madrid. Executivul spaniol, condus de conservatorul Mariano Rajoy, a răspuns în forţă, sute de persoane prezentându-se la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Separatiştii au câştigat, iar Spania plonjează în necunoscut.

Aproximativ 5,3 milioane de catalani au fost chemaţi duminică la vot de către Guvernul regional separatist condus de Carles Puigdemont pentru a se exprima cu „da“ sau „nu“ dacă vor să trăiască într-un stat al lor independent, sub forma unei republici.

Potrivit Guvernului Cataloniei, 42,3% (2,26 milioane) dintre catalani s-au prezentat la vot, iar 90% dintre ei au ales „da“. Scrutinul a fost posibil în 712 dintre cele 848 de municipalităţi al Cataloniei.

În conformitate cu legea votată la 6 septembrie de majoritatea separatistă a Parlamentului catalan, independenţa trebuie proclamată în 48 de ore de la victoria taberei pro-independenţă.

În opinia lui Carles Puigdemont, catalanii au câştigat „dreptul de a avea un stat independent sub forma unei republici“. El a dat asigurări sâmbătă că, în cazul victoriei „da“, va declara independenţa Cataloniei.

Însă Mariano Rajoy a negat referendumul din Catalania, apreciind „nu a avut loc“. „Statul de drept rămâne în vigoare cu toată forţa“, a afirmat el.

Cel puţin 92 de perspane dintre cele peste 800 care s-au prezentat la spital sunt rănite, potrivit Guvernului regional catalan. Ministerul spaniol de Interne anunţă de asemenea 33 de poliţişti răniţi, precizând cu unii activişti pentru independenţă au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine. El Pais scrie că 10.000 de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi în Catalonia pentru a împiedica desfăşurarea referendumului.

Înainte de referendum, poliţia a efectuat o operaţiune amplă în conformitate cu deciziile justiţiei şi ordinele primite din partea Guvernului central de la Madrid, percheziţionând case, unităţi comerciale şi instituţii publice, confiscând milioane de buletine de vot, închizând site-uri de promovare a referendumului şi sigilând jumătate dintre cele 2.300 de secţii de votare stabilite.

Cu un teritoriu de mărimea celui al Belgiei, Catalonia este, alături de Madrid, una dintre regiunile bogate ale Spaniei. Această ţară, situată în Peninsula Iberică, este la rândul ei a patra economie a zonei euro.

Mărginită de Marea Mediterană şi Pirinei, Catalonia are o limbă şi cultură proprie, reprezintă 6,3% din suprafaţa Spaniei, 16% din populaţie şi 20% din PIB. Este un important centru industrial şi de cercetare, furnizând un sfert din exporturile Spaniei şi având o rată a şomajului de 13,2%, cu patru puncte procentuale mai puţin decât media naţională.

Tărâm al pictorilor Salvador Dali şi Joan Miro sau al arhitectului Antoni Gaudi, Catalonia este prima regiune turistică a Spaniei. De asemenea, Barcelona este singurul oraş din Spania care a găzduit Jocurile Olimpice de Vară, în 1992, iar FC Barcelona este un simbol al Cataloniei şi doilea cel mai titrat club de fotbal din istoria fotbalului spaniol, după Real Madrid.

Catalonia este totodată una dintre regiunile cele mai îndatorate ale Spaniei, cu o datorie publică care se ridică la 35,2% din PIB-ul său. Regiunea acuză Madridul de această situaţie, denunţând repartizarea inechitabilă a banilor publici în Spania. Madridul respinge această acuzaţie.

Centru al anarhismului în Spania, Catalonia a avut constant perioade de tensiune cu puterea centrală.

Dictatorul Francisco Franco, la putere între 1939 şi 1975, i-a limitat competenţele şi i-a reprimat dur pe inamicii săi republicani din această regiune. El a interzis şi utilizarea limbii oficiale catalane.

În prezent, Catalonia dispune de prerogative foarte largi în calitate de „comunitate autonomă istorică“, aşa cum sunt şi Ţara Bascilor (nord), Galicia (nord-vest) şi Andaluzia (sud).

Într-o Spanie foarte descentralizată, ea are obligaţia să respecte Constituţia. În schimb, îşi administrează direct sistemul sanitar, sistemul de învăţământ şi poliţia, cunoscută ca „Mossos d’Esquadra“.

În 2003, Catalonia a primit şi mai multă manevră de decizie în teritoriul său. Acest statut a fost anulat parţial în 2010, ceea ce a alimentat, alături de criza economică, separatismul vizbil astăzi, dar nu majoritar.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”