Ce se știe despre acuzațiile depuse împotriva CEO-ului Telegram, Pavel Durov. Suma uriașă plătită pentru cauțiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul aplicației Telegram, Pavel Durov, a fost plasat sub control judiciar. Judecătorii i-au interzis miliardarului să părăsească Franța până la finalizarea anchetei. În plus, trebuie să se prezinte la poliție de două ori pe săptămână.

Pavel Durov/ FOTO:Instagram

Magnatul a scăpat, momentan, de arest, în schimbul unei cauțiuni în valoare de cinci milioane de dolari.

Însoţit de garda sa de corp şi de asistent, fondatorul miliardar francezo-rus al mesagerirti, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat sâmbătă seara în Aerogara Bourget, în nordul Parisului, în baza unui mandat de căutare francez, iar apoi a fost plasat în arest preventiv.

Durov venea de la Baku (Azerbaidjan) şi urma să petreacă cel puţin sâmbătă seara la Paris, unde prevedea să cineze.

La anunţarea plasării în arest preventiv, acuzatul îşi poate avertiza avocatul, pentru a fi asistat, poate cere un medic, poate păstra tăcerea şi poate avertiza o persoană la alegerea sa cu privire la situaţia în care se află.

Pavel Durov a cerut să fie avertizat Xavier Niel, fondatorul grupului de telecomunicaţii Iliad, casa-mamă a operatorului Free, a declarat AFP o sursă apropiată dosarului.

Contactat de AFP, anturajul lui Xavier Niel nu a reacţionat imediat.

Fondatorul Iliad este unul dintre marii patroni apropiaţi preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Potrivit altei surse apropiate dosarului, Pavel Durov a evocat, în timpul arestării, legături pe care le are cu Emmanuel Macron.

Cei doi au luat masa împreună în 2018.

Autoritățile franceze l-au acuzat miercuri pe directorul general al Telegram, Pavel Durov, de șase infracțiuni legate de acuzațiile că liderul tehnologic a permis proliferarea activităților ilegale pe platforma sa.

În urma arestării lui Durov în acest weekend, Telegram a afirmat într-o declarație că directorul general nu are „nimic de ascuns”, că societatea respectă „legile UE” și că „este absurd să pretinzi că o platformă sau proprietarul acesteia este responsabil pentru abuzul de pe acea platformă”.

Ce știm despre acuzațiile aduse lui Durov?

Durov, cetățean rus și francez, a fost acuzat miercuri de mai multe infracțiuni, inclusiv „complicitate” la distribuirea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor și trafic de droguri pe Telegram, în timp ce a refuzat să coopereze cu ancheta autorităților privind platforma.

Acuzația de complicitate la gestionarea unei platforme online care permite crima organizată atrage după sine până la 10 ani de închisoare și o amendă de 500.00 de euro, au declarat oficialii francezi, potrivit The Associated Press.

Avocatul lui Durov, David-Olivier Kaminski, a declarat că acuzaţiile sunt „total absurde”, adăugând că este ilogic să se creadă că şeful unei reţele de socializare ar putea fi responsabil pentru acte criminale care nu au legătură directă sau indirectă cu el, informează Reuters.

Kaminski a adăugat că Telegram respectă pe deplin reglementările europene în materie digitală.

Cazul lui Durov a stârnit controverse legate de limitele libertăţii de exprimare, dar şi despre responsabilitatea pe care o au companiile din tehnologie în ceea ce priveşte conţinutul distribuit pe platforme.

Telegram este o aplicaţie utilizată de aproape un miliard de persoane la nivel global.

Daniel Lyons, expert în dreptul internetului la Boston College Law School, a declarat pentru The New York Times că acuzațiile lui Durov ar putea împinge alte platforme de social media să aplice mai multă moderare pentru a se asigura că respectă legile locale.

„În calitate de CEO, văzând că ești pus personal în pericol, aș avea o toleranță mult mai scăzută pentru discursuri și tranzacții la margine. Cel puțin m-ar face să mă întreb unde călătoresc și de ce”, a declarat Lyons pentru Times.

Acuzațiile lui Durov sunt un semnal pentru alți directori din domeniul tehnologiei și al social media, care trebuie să respecte regulile, a declarat Harmeet K. Dhillon, fondator și partner al Dhillon Law Group și fost vicepreședinte al Partidului Republican din California, pentru Business Insider.

„UE a făcut amenințări similare împotriva X și Rumble, printre altele”, a spus ea. „Acest lucru va avea un impact înfricoșător la nivel mondial, și, bineînțeles, acesta este scopul urmărit”.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că decizia de a aduce acuzații nu a fost „în niciun caz o decizie politică” și că țara sa este „profund angajată” față de libertatea de exprimare, potrivit AP.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată