CE: proceduri de infringement împotriva Marii Britanii, vizând permisele de rezidenţă pentru români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CE: infringement pentru Marea Britanie FOTO Arhiva Adevărul

Comisia Europeană a iniţiat procedurile de infringement împotriva Marii Britanii, cerând implementarea prevederilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera circulaţie, fiind vizate permisele de rezidenţă pentru cetăţenii români şi bulgari.

„Am lansat, într-adevăr, procedurile de infringement împotriva Marii Britanii cu scopul de a asigura transpunerea deplină şi corectă şi implementarea prevederilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera circulaţie. Unul dintre subiectele ridicate în cadrul acestor proceduri a fost faptul că Marea Britanie nu le eliberează lucrătorilor din România şi Bulgaria, în primele 12 luni de şedere, aceleaşi documente de rezidenţă ca şi muncitorilor din alte state membre ale Uniunii Europene", se arată într-o scrisoare a Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, adresată autorităţilor de la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Legea europeană îi permite Marii Britanii să menţină, pentru o perioadă, permisele de muncă pentru muncitorii din Bulgaria şi România. Comisia a mai specificat şi că cei care au permis de muncă au aceleaşi drepturi de rezidenţă ca şi alţi muncitori din Uniunea Europeană. Permisul trebuie emis cu documentele de rezidenţă corespunzătoare.

Conform CE, în răspunsul lor din 24 iulie 2012, autorităţile britanice şi-au exprimat intenţia de a se supune acestui aspect, afirmând că vor face modificările legislative necesare.

„Această recunoaştere este importantă în raport cu o altă investigaţie, pe care Comisia o derulează în acest moment cu privire la durata procedurii de emitere a documentelor de rezidenţă lucrătorilor din Bulgaria şi România”, se arată în scrisoarea comisarului Reding.

În document se mai specifică şi că „primind diferite plângeri individuale în ianuarie 2012, Comisia a informat autorităţile britanice că există motive valabile pentru derogarea de la data limită prevăzută în articolul 8(2) al Directivei (conform căreia certificatele de înregistrare pentru cetăţenii UE ar trebuit să fie emise imediat).”

Termenul limită pentru Directiva 2004/38/CE nu se aplică, deoarece muncitorilor din Bulgaria şi România nu trebuie să li se emită aceleaşi certificate de înregistrare ca şi lucrătorilor din alte state UE.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate