Ce fac astăzi descendenţii unora dintre cei mai notorii dictatori ai secolului trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce numele celor mai brutali dictatori ai secolului XX vor rămâne pentru totdeauna în istorie, mult mai puţin se ştie despre descendenţii acestora.

După câte se pare, Benito Mussolini, Joseph Stalin, Pol Pot şi alte figuri infame au cu toţii descendenţi în viaţă. Unii dintre aceştia sunt politicieni, alţii artişti, iar alţii trăiesc în anonimitate.

Alessandra Mussolini, nepoata dictatorului italian Benito Mussolini, este un politician de dreapta, câştigând un mandat în Senatul Italiei în anul 2013. Anterior, aceasta a avut o carieră în actorie şi în lumea modei.

Jacob Jugashvili, strănepotul dictatorului Joseph Stalin, este un artist ce trăieşte în fosta republică sovietică, Georgia. Dacă anterior această descendenţă era un motiv de ruşine, acum Jacob Jugashvili se mândreşte cu arborele său genealogic.

Sar Patchata este unica fiică a fostului dictator al Cambodgiei, Pol Pot. Aceasta s-a măritat în anul 2014 şi, conform cotidianului The Daily Mail, în prezent lucrează ca fermier în culturile de prez. „Vreau să-l întâlnesc pe tatăl meu şi să petrec timp cu el în viaţa viitoare, dacă aceasta există”, a declarat Sar.

Zury Rios este fiica lui Efrain Rios Montt, cel care a preluat puterea în Guatemala printr-o lovitură de stat în anul 1982. Aceasta are o carieră în politică în ţara sa iar în anul 2004 s-a măritat cu Jerry Weller, în acel moment politician republican, membru în Casa Reprezentanţilor statului Illinois.

Valentin Ceauşescu.

Valentin Ceauşescu este singurul copil în viaţă al fostului dictator Nicolae şi al soţiei acestuia, Elena. Acesta lucrează ca cercetător în domeniul fizicii nucleare în România.

Jaffar Amin, fiul dictatorului ugandez Idi Amin, a lucrat ca manager pentru DHL pentru 11 ani, conform publicaţiei Foreign Policy. În prezent lucrează în domeniul publicităţii, dublând reclamele pentru companii precum Qatar Airlines şi Hwwansung (o companie de mobilă sud-coreeană).

Fernando Martin Manotoc, nepotul fostului dictator al Filipine-lor, Ferdinand Marcos, este fotomodel şi proprietarul unei afaceri în retail, incluzând aici un magazin de încălţăminte Doc Martens.

Adolf Hitler nu a avut copii, dar cinci membrii, descendenţi ai aceleiaşi linii genealogice - proveniţi din prima căsătorie a tatălui lui Hitler, sunt încă în viaţă. Aceştia au jurat să nu aibă copii niciodată, astfel încât moştenirea genealogică a lui Hitler să se oprească la ei.

Alessandra Mussolini  

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie