Ce ar însemna diminuarea armatei ucrainene după război

0
Publicat:

Diminuarea puterii militare a Ucrainei este unul dintre aspectele cheie puse în dezbatere în cadrul celei mai recente inițiative a președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului.

FOTO SHUTTERSTOCK

Cadrul inițial în 28 de puncte, criticat în Ucraina pentru că se aliniază cerințelor ample ale Rusiei, prevedea limitarea armatei ucrainene la 600.000 de soldați. Contrapropunerea aliaților europeni propunea în schimb un prag de 800.000.

Deși impunerea unor astfel de restricții Ucrainei, o țară care nu a încercat decât să se apere de invazia rusească, este nejustificată, este de așteptat ca armata ucrainene postbelică să fie, în mod realist, mult mai mică, iar asta din pricina unor factori precum constrângerile economice, potrivit experților care au vorbit cu Kyiv Independent.

Analistul militar ucrainean și maiorul în rezervă Oleksii Hetman consideră că un număr de 300.000 ar fi suficient, dar numai în condițiile în care trupele ar fi unele profesioniste și antrenate periodic pentru a fi pregătite să intervină eficient în eventualitatea în care ar fi necesar.

„Nu vom avea nevoie de aproape un milion de soldați în Forțele Armate după război, așa cum avem astăzi, pentru că nici măcar nu avem suficiente terenuri de antrenament unde acești oameni să poată efectua antrenamente și coordonare a luptelor”, a declarat Hetman pentru Kyiv Independent.

În timp ce SUA fac presiuni asupra Kievului și Europei pentru a ajunge rapid la un acord care să pună capăt războiului, după aproape un an de negocieri eșuate de pace, Ucraina încearcă să creeze condițiille necesare pentru a preveni o altă invazie.

În timp ce oficialii ucraineni și societatea civilă au criticat propunerea inițială drept „capitulare” după aproape patru ani de război, CBS News a relatat pe 25 noiembrie, citând un oficial american anonim, că Ucraina a fost de acord cu versiunea revizuită a propunerii SUA, cu excepția unor „detalii minore”.

Un plan de pace aprobat de Ucraina și SUA prevede astfel o limitare a numărului de militari din armata ucraineană postbelică la 800.000, a relatat Financial Times (FT) pe 26 noiembrie, citând oficiali ucraineni anonimi.

Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), un grup de experți cu sediul la Washington, a reiterat argumentul lui Hetman, și anume că „reducerea nu va fi o problemă pentru Ucraina”.

„Cu un armistițiu, va dori să demobilizeze o parte din forțele sale, estimate acum la 880.000, și probabil va ajunge sub 600.000”, a scris CSIS în analiza sa din 24 noiembrie, adăugând că armata ucraineană avea doar 209.000 de militari activi înainte de război.

Analistul Hetman a subliniat însă că este crucial ca Ucraina să își mențină rezervele pregătite de luptă, care însumează peste un milion de oameni, ce participă la antrenamente o dată sau de două ori pe an. El a adăugat că întreaga societate trebuie să fie pregătită pentru izbucnirea unui nou război, ceea ce înseamnă că atât bărbații, cât și femeile cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, similar Israelului, trebuie să fie pregătiți pentru „diverse operațiuni de luptă”.

„Impunerea unei limite Ucrainei în privința dimensiunii armatei va transmite un semnal greșit, deoarece în acest caz Rusia este agresorul și Rusia continuă să reprezinte o amenințare.”

„Efectuați instruire și fiți pregătiți în caz de urgență, astfel încât să știe ce să facă și cum să o facă, astfel încât să nu se creeze haos, astfel încât să fie clar unde să se ducă, în ce unități, ce să facă acolo”, a spus Hetman.

Importanța unei forțe de rezervă

Capacitatea de a mobiliza rapid rezervele cărora le sunt deja alocate unități este importantă pentru apărarea țării împotriva unui alt potențial atac, potrivit lui Andrii Tkaciuk, maior și politolog ucrainean.

„În acest sens, trebuie să analizăm exemplul israelian, unde armata are capacitatea de a-și dubla numărul într-o zi”, a explicat el.

„Cred că este lucrul corect de făcut și  toată lumea ar trebui să participe la antrenament și să fie pregătită să se mobilizeze pentru armată”, a adăugat el, susținând modelul israelian de antrenament militar obligatoriu pentru bărbații aflați la vârsta recrutării.

Deși Ucraina ar trebui să aibă dreptul să dicteze propria dimensiune militară în calitate de țară suverană, înțelege că acest considerent face parte din procesul de negociere și că reducerea dimensiunii armatei ar fi probabil necesară oricum din punct de vedere economic, a spus analistul.

Yulia Kazdobina, cercetătoare în cadrul Programului de Studii de Securitate din cadrul think-tank-ului ucrainean Prism, a declarat că Parlamentul va trebui să adopte legea privind mărimea armatei ucrainene dacă limitarea efectivelor va fi impusă Ucrainei. Dar ea consideră că ar fi dificil să găsească oameni pregătiți să lupte - mai ales după ce mulți dintre cei ce s-au oferit voluntari în 2022 și au fost uciși - în condițiile în care Ucraina ar avea o armată de mici dimenisuni.

Reiterând apelul șefei diplomației externe a UE, Kaja Kallas, ca Rusia să fie cea care să limiteze dimensiunea armatei și bugetele militare, Kazdobina a subliniat că „impunerea unui plafon Ucrainei va transmite un semnal greșit, deoarece în acest caz Rusia este agresorul, iar Rusia continuă să reprezinte o amenințare”.

Detaliile importante ar trebui să includă „ce se ia în considerare și ce nu” în această limită, precum numărul de soldați în rezervă și un mecanism internațional de monitorizare, potrivit lui Steven Horrell, cercetător senior în cadrul Programului Transatlantic de Apărare și Securitate de la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA).

„Chiar dacă această limitare devine esențială pentru succesul unui armistițiu și al păcii, în cele din urmă, Ucraina ar trebui să insiste totuși asupra unui plafon tot mai ridicat”, a declarat fostul ofițer de informații navale pentru Kyiv Independent.

„În ultimă instanță, ultimii 12 ani au demonstrat că Ucraina trebuie să își mențină propriile capacități pentru securitatea națională.”

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi