Ce a declarat tatăl atacatorului de la Strasbourg într-un interviu pentru France 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Un post naţional de televiziune francez i-a luat un interviu omului descris drept tatăl suspectului de 29 de ani care a comis atacul armat de săptămâna aceasta, de la Târgul de Crăciun din Strasbourg, scrie Associated Press.

Interviul a fost difuzat de France 2 sâmbătă noaptea, la două zile după ce Cherif Chekatt a fost omorât într-o confruntare cu trei poliţişti, în cartierul din Strasbourg unde a copilărit.

Patru oameni au murit în urma atacului de joi seară.

Tatăl atacatorului, Abdelkrim Chekatt, a spus că şi-a văzut ultima dată fiul cu trei zile înaintea atacului. El a explicat că Cherif Chekatt aderase la crezul organizaţiei Stat Islamic. Tatăl a mai spus că a încercat, în trecut, să-şi convingă fiul să nu mai creadă în propaganda ISIS.

„Spunea că Daesh (n.r. acronimul ISIS în arabă) luptă pentru o cauză dreaptă. I-am spus: <<Uită de Daesh, nu asculta ce spun. Nu vezi ce atrocităţi comit?>>” Cherif Chekatt ar fi răspuns: „Nu sunt ei.”

La scurt timp după moartea lui Chekatt, agenţia de propagandă a grupării Stat Islamic a susţinut că el era un „soldat” al ISIS. Ministrul francez de Interne Christophe Castaner a respins afirmaţia, spunând că este „total oportunistă.”

Tatăl, mama şi doi fraţi de-ai atacatorului s-au numărat printre cele şapte persoane reţinute de autorităţile franceze. Potrivit Procuraturii Parisului, membrii familiei au fost eliberaţi. 

Procurorul Parisului Remy Heitz a explicat, vineri, circumstanţele în care Cheriff Chekkat a fost omorât de către poliţişti în cartierul Neudorf. În această zonă, la sud de centrul oraşului, i s-a pierdut urma, după periplul sângeros soldat cu patru morţi şi mai mulţi răniţi grav.

„O patrulă de poliţie care se deplasa pe rue du Lazaret a remarcat, către ora (locală) 21.00 (22.00, ora României), un individ, ale cărui semnalmente puteau corespunde celor ale autorului faptelor”, a declarat magistratul.

„Acesta, care a detectat prezenţa unui vehicul de poliţie (...) s-a făcut că se întoarce în imobil, la numărul 74 pe această stradă“, fără succes, a adăugat el.

Poliţiştii s-au semnalat, atunci, iar „individul s-a întors cu arma ţintind - asemănătoare celei folosite marţi seara - către ei pentru a trage“, potrivit procurorului.

„Un proiectil a atins vehiculul poliţiei deasupra portierei stângi din spate. Doi dintre cei trei poliţişti au ripostat, atunci, trăgând în mai multe rânduri şi omorându-l pe autor. Decesul lui Chérif Chekatt, identificat în mod oficial prin compararea (...) amprentelor sale digitale, a fost constatat la ora (locală) 21.05 (22.05, ora României)“, a precizat el.

   

„Anchetatorii au găsit asupra sa un revolver vechi încărcat cu şase (piese de) muniţie, dintre care cinci erau percutate. Ei au găsit asupra sa un cuţit şi alte opt (piese de) muniţie de calibrul 8 mm, în buzunarul interior al parka“ pe care o purta, a anunţat Heitz.

Localizarea fugarului a beneficiat de apelul către martori lansat miercuri seara, care a „permis să se primească aproape 800 de apeluri” telefonice şi ”să se considere ca probabilă prezenţa fugarului în cartierul Neudorf“, potrivit procurorului.

Între mărturiile „determinante“, magistratul a citat-o pe ce a „unui riveran care a văzut un bărbat pe rue d'Epinal sărind un gard şi altă persoană semanlându-i posibila prezenţă pe rue du Doubs“.

„O operaţiune de amploare care a mobilizat un elicopter a fost angajată încă de la ora (locală) 19.30 (20.30, ora României), cu scopul de concentra căutările în acest sector“, a mai adăugat Heitz.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”