Cauzele morții a peste 100 de tone de peşti în fluviul Oder

0
Publicat:

Autorităţile de la Berlin bănuiesc că o algă toxică ar fi în mare parte responsabilă pentru moartea a peste 100 de tone de peşti în fluviul Oder, care traversează Germania şi Polonia, a anunţat luni Ministerul german al Mediului, conform Agerpres.

Mii de peşti morți în fluviul Oder FOTO EPA-EFE

Cele mai recente analize realizate de Institutul Leibniz şi de Universitatea din Viena întăresc bănuiala că „înmulţirea în masă a unei alge toxice ar putea fi responsabilă pentru moartea peştilor", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului german, Andreas Kubler, într-o conferinţă de presă.

Potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt, cauzele ce explică moartea în masă a peştilor şi a scoicilor din Oder sunt "multiple".

Microalga în cauză, denumită "algă aurie", este frecvent întâlnită în estuare şi se dezvoltă în mod normal în ape salmastre, în care conţinutul de sare este mai mic decât cel din mări.

Dacă alga aurie a putut să prolifereze în apele dulci ale Oderului, acest lucru indică o salinitate anormală a fluviului, ce ar putea avea cauze industriale, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Autorităţile germane şi poloneze încearcă să determine cauza exactă a acestei poluări masive pe Oder, a cărei amploare a fost dezvăluită la jumătatea lunii august.

Experţii din ambele ţări au bănuit încă din primele momente că substanţe chimice ar fi putut să joace un anumit rol.

"Enorme cantităţi de deşeuri chimice au fost probabil deversate în fluviu, în deplină cunoştinţă a riscurilor şi a consecinţelor", a declarat prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki.

Ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa, a precizat totuşi că "niciun dintre eşantioanele testate până acum nu a indicat prezenţa unor substanţe toxice".

Primele semnalări privind moartea în masă a peştilor din Oder au fost făcute de locuitorii şi pescarii din secţiunea poloneză a fluviului încă din data de 28 iulie.

Autorităţile germane au acuzat Polonia că nu le-au informat în legătură cu această situaţie. La rândul său, Guvernul polonez a fost criticat pentru că nu a luat măsuri cu rapiditate.

În ultimii ani, Oderul era cunoscut ca un fluviu relativ curat, în care trăiesc aproximativ 40 de specii de peşti.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată