Câteva mii de persoane au mărşăluit în Irlanda pentru dreptul la avort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva mii de persoane au mărşăluit sâmbătă în Dublin pentru a cere diminuarea unora dintre cele mai stricte legi asupra avortului din lume, la câteva luni distanţă de un referendum asupra asupra subiectului, care va avea loc în 2018, relatează Reuters.

Tema avorturilor este una sensibilă în Irlanda, acolo unde o interzicere totală a fost ridicată abia în 2013, excepţie făcând doar cazurile în care viaţa mamei ar fi fost în pericol.

În 2016, peste 3.000 de femei irlandeze au călătorit până în Anglia pentru a face avort, potrivit Departamentului Britanic al Sănătăţii. Totuşi, activiştii spun că numărul real al femeilor irlandeze care au procedat astfel este mult mai mare.

Guvernul de la Dublin a promis că va ţine un referendum asupra acestei teme, în mai sau în iunie anul viitor. Însă, oficialii încă nu s-au decis exact ce întrebare urmează să pună.

Aripilie care au grijă de drepturile omului de la Naţiunile Unite şi Consiliul Europei au pus presiuni asupra guvernului de la Dublin pentru a decriminaliza avortul şi pentru a adăuga mai multe excepţii asupra legii, ca de exemplu în cazurile în care se descoperă anomalii cauzatoare de decez la făt, viol sau incest.

În acelaşi timp, activiştii vor un regim mai liber şi mai apropiat de cel englezesc, în care avorturile sunt permise până la 24 de săptămâni de la conceperea fătului. Conform unor sondaje, foarte mulţi irlandezi vor o schimbare.

În timpul maşului, o parte dintre oameni au scandat în faţa locuinţei primului ministru (Leo Varadkar) „ţine-ţi mătăniile departe de ovarele noastre”, drept referinţă asupra influenţei pe care Biserica Catolică a avut-o asupra politicilor din Irlanda.

Totodată, răspândirea mişcării pro-alegere este văzută ca un semn cum că Biserica Catolică îşi pierde din influenţă.

Irlanda a fost prima ţară care a adoptat, în urma votului popular, căsătoriile gay în 2015.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort