Catalonia şi-ar putea declara independenţa la sfârşitul săptămânii, susţine liderul catalan. Dezbatere specială în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carles Puigdemont , liderul catalan

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a afirmat, într-un interviu, că guvernul său se pregăteşte să declare independenţa acestei regiuni a Spaniei probabil „la sfârşitul săptămânii“, relatează France Presse. Asta, în timp ce regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a condamnat marţi seara, într-un discurs televizat, pe organizatorii referendumului de duminică, pe care i-a avertizat că s-au plasat „în afara legii şi democraţiei”.

 "Vom declara independenţa la 48 de ore după numărarea rezultatelor oficiale ale referendumului", a declarat el într-un interviu acordat BBC, primul difuzat după votul de duminică.

"Aceasta probabil se va termina când ne vom fi recuperat voturile din străinătate", a precizat el, "deci vom acţiona la sfârşitul săptămânii sau la începutul săptămânii viitoare".

Puigdemont a declarat că o reacţie de opoziţie din partea guvernului central ar constitui o "nouă greşeală" care s-ar adăuga unei "lungi liste de erori".

"După fiecare din aceste erori, noi am ieşit întăriţi", a spus liderul separatist. "Nu numai pentru că timpul a trecut, ci şi pentru că în fiecare săptămână, la fiecare eroare, noi obţinem mai mult sprijin din partea societăţii." 

Regele Felipe al Spaniei s-a adresat naţiunii, la o zi după ce mii de persoane au ieşit pe străzile din regiunea Catalonia după referendumul de duminică privind independenţa faţă de Spania. Regele Felipe s-a întâlnit în cursul zilei de marţi cu premierul spaniol, Mariano Rajoy. 

 Felipe al VI-lea i-a condamnat marţi seara, într-un discurs televizat, pe organizatorii referendumului de duminică pe tema independenţei în Catalonia, pe care i-a avertizat că s-au plasat ”în afara legii şi democraţiei”, relatează BBC News. 

 În acest discurs către naţiune, Felipe a subliniat că situaţia din Spania este ”extrem de gravă” şi a îndemnat la unitate.

Autorităţile catalane au încălcat în mod deliberat legea, printr-un ”comportament iresponsabil”, iar statul spaniol este necesar să asigure ordinea constituţională şi statul de drept în Catalonia, a subliniat suvernaul, relatează The Associated Press,

”Societatea catalană este în prezent fracturată şi dezbinată”, a declarat Felipe referindu-se la criza politică şi evocând ”momente foarte grave în viaţa noastră democratică”.

Suveranul a subliniat că este necesar ca statul să asigure ordinea constituţională, corecta funcţionare a instituţiilor catalane şi statul de drept.

Regele le-a reproşat liderilor catalani care au organizat referendumul faptul că şi-au dovedit astfel ”lipsa de loialitate” faţă de Spania, potrivit BBC.

El a avertizat că această consultare ilegală poate pune în pericol atât economia bogatei regiuni autonome din nord-estul regatului, cât şi a întregii Spanii.

Însă Spania ”va depăşi aceste momente dificile”, a subliniat Felipe.

Şcolile, clinicile şi magazinele sunt închise în aproape toată Catalonia, ca răspuns la apelurile la grevă. Vicepremierul spaniol, Soraya Sáenz de Santamaría, a declarat că guvernul de la Madrid va face tot ce este necesr pentru a menţine statul de drept.

„Vom adopta toate măsurile necesare pentru protejarea locuitorilor Cataloniei. Ceea ce exploatează ei este libertatea Cataloniei. Guvernul lor este în grevă, un guvern care i-a abandonat pe catalani, pe care îi divizeză, motiv pentru care fiecare măsură pe care o vom lua va fi una esenţială„, a declarat Soraya Sáenz de Santamaría.

Ieri, peste 300.000 de oameni au protestat pe străzile din Barcelona faţă de puterea centrală de la Madrid şi violenţa cu care a intervenit pentru a pune capăt referendumului pentru independenţă de duminică.

Parlamentul European organizează astăzi o dezbatere specială pe tema evoluţiei evenimentelor din Catalonia.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026