Casa Albă vrea un compromis între Grecia şi creditorii internaţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statele Unite cer un compromis între Grecia şi creditori FOTO AP

Casa Albă a anunţat luni că Guvernul de la Atena şi liderii europeni ar trebui să încerce găsirea unui compromis cu privire la criza datoriei statului elen, astfel încât Grecia să rămână în zona Euro, relatează agenţia Reuters, citată de Mediafax.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joshua Earnest, a subliniat că soluţionarea crizei financiare din Grecia este atât în interesul Europei, cât şi al Statelor Unite. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat într-o conferinţă comună cu cancelarul german Angela Merkel că „suntem deschişi discuţiilor”, însă Guvernul de la Atena trebuie să prezinte „propuneri serioase şi credibile”. „Transmitem foarte clar că posibilitatea negocierilor rămâne deschisă, iar reuniunea liderilor din zona euro de marţi trebuie înţeleasă în acest sens”, a declarat şi Angela Merkel. 

Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată