Când va reveni la normalitate circulaţia trenurilor în Franţa, în urma sabotajului coordonat de vineri

0
Publicat:

Circulaţia trenurilor de mare viteză (TGV) în Franţa, care a fost vineri dimineaţa perturbată de o serie de sabotaje coordonate, a fost restabilită semnificativ sâmbătă, dar revenirea la normalitate este prevăzută pentru luni.

Tren de mare viteză FOTO EPA-EFE

Acest anunţ a fost făcut de Societatea Naţională de Căi Ferate (SNCF), care, prin intermediul unui comunicat, a subliniat că va garanta transportul pentru toate echipele care participă la Jocurile Olimpice de la Paris, precum şi pentru personalul acreditat, scrie Agerpres.

Tronsonul Est, care acoperă liniile de la Paris în direcţiile Luxemburg şi Strasbourg, funcţionează normal începând cu ora locală 6:30 (4:30 GMT).

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu alte două tronsoane, al Atlanticului şi de Nord, care, de asemenea, au fost afectate de atacuri ce au constat în incendierea echipamentelor de semnalizare a liniilor TGV în trei puncte strategice.

În Nord, tronson ce acoperă liniile de la Paris spre Lille, Londra, Bruxelles, Ţările de Jos şi nordul Germaniei, circulă circa 70% din trenurile aflate în grafic, dar cu întârzieri între una şi două ore, deoarece trebuie deviate de pe linia convenţională. Sâmbătă circulau pe aici doar o treime din trenurile programate.

De asemenea, sunt în circulaţie 70% din TGV-urile de pe linia Atlanticului, cele care merg de la Paris în Bretania şi alte destinaţii din sud-vestul Franţei, precum Burdeos, Toulouse sau frontiera spaniolă a Ţării Bascilor. Această linie a fost cea mai afectată vineri şi nu a putut fi repusă în funcţiune până după-amiaza şi în foarte mică măsură.

Un purtător de cuvânt al SNCF a declarat pentru EFE că se estimează "o revenire la normalitate luni".

Al patrulea mare coridor al TGV francez, cel din sud-est, care merge de la Paris spre Lyon, Marsilia sau Barcelona, nu a fost perturbat de sabotaje, deşi a fost descoperită şi acolo o tentativă. Angajaţi de la SNCF au surprins un grup de indivizi, care au fugit cu o camionetă, care încercau să incendieze o altă infrastructură de semnalizare.

Autorităţile nu au dat detalii privind mersul anchetei, acestea fiind centralizate de Parchetul din Paris şi coordonate de sub-direcţia Antitero a Poliţiei (SDAT).

Nici membrii Guvernului nu au dorit să facă speculaţii în legătură cu pista despre care se vorbeşte cel mai mult în presă privind atribuirea atacurilor unui grup de ultra-stânga.

Ministrul Transporturilor, Patrice Vergriete, şi preşedintele SNCF, Jean-Pierre Farandou, intenţionează să facă declaraţii pentru presă duminică, pentru a oferi mai multe detalii despre măsurile luate pentru a restabili complet serviciul.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța