Canabisul în scop recreaţional, legalizat în Germania, în pofida criticilor. Ce avertizează experții

0
Publicat:

Germania a autorizat de luni consumul extrem de reglementat de canabis, devenind cea mai mare ţară din UE care a legalizat această substanţă printr-o reformă care provoacă tot atâtea aşteptări cât şi temeri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Consumator canabis. FOTO Shutterstock

Adulţii amatori de canabis pot deţine, consuma şi cultiva substanţa în condiţii limitate de lege.

În faţa emblematicei Porţi Brandenburg, în centrul Berlinului, aproximativ 1.500 de persoane au sărbătorit la miezul nopţii, ora primelor „jointuri" legale, această schimbare, a notat un jurnalist AFP.

Niyazi, în vârstă de 25 de ani, a afirmat că vede în dezincriminarea drept „un pic de libertate în plus".

Este „sfârşitul incriminării a câteva milioane de oameni în Germania", a salutat Torsten Dietrich, care a militat pentru legalizare de câteva decenii.

Germania aplică una dintre cele mai liberale legi din Europa: deţinerea a 25 de grame de canabis uscat este autorizată în locurile publice, precum şi cultivarea la domiciliu, până la 50 g şi trei plante per adult.

Decizia Germaniei vine după dezincriminarea iniţiată de Malta în 2021 şi Luxemburg anul trecut.

Este vorba despre o abordare diametral opusă celei din Franţa şi diferită de cea din Ţările de Jos, unde consumul de haşiş nu este legal, ci tolerat, în special prin „coffeeshop-uri".

Maximum 25 de grame pe zi şi nu mai mult de 50 de grame pe lună

Distribuţia va avea loc doar de la 1 iulie prin „cluburi de canabis". Aceste asociaţii non-profit vor putea vinde membrilor lor maximum 25 de grame pe zi şi nu mai mult de 50 de grame pe lună.

„Consumatorul nu trebuie decât să spună poliţiei de unde a cumpărat canabisul", a explica, pentru AFP, Georg Wurth, reprezentant al Federaţiei germane de cânepă.

Este nevoie de acest lucru întrucât nu există încă un circuit legal.

Cluburile, un fel de grădini de canabis comune, vor putea cultiva planta. Controlată de autorităţi, fiecare asociaţie va putea găzdui, în schimbul unei contribuţii, maximum 500 de persoane care au domiciliul în Germania de cel puţin 6 luni.

Estă temeri exprimate de mulţi reprezentanţi ai specialiştilor din domeniul sănătăţii referitoare la o creştere a consumului, în special în rândul tinerilor.

Potrivit experților, până la vârsta de 25 de ani, consumul de canabis prezintă riscuri crescute pentru creier, care este în curs de formare.

Noua legislaţie, susţinută cu ardoare de ecologişti şi liberali ai coaliţiei cancelarului social-democrat Olaf Scholz, ar trebui să facă mai eficientă lupta împotriva traficului de canabis, potrivit guvernului.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea