Cadavrul unui pasager clandestin căzut dintr-un avion, găsit într-o grădină din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unui presupus pasager clandestin care ar fi căzut de pe trenul de aterizare al unui avion a fost găsit într-o grădină din Londra, potrivit BBC.

Trupul bărbatului a fost găsit în Clapham şi poliţia spune că acesta ar fi căzut dintr-un avion Kenya Airways, care venea dinspre Nairobi. 

Un localnic din zonă a spus că bărbatul a căzut la un metru de un vecin, care se bronza în grădină. Acesta a spus că a auzit un zgomot şi s-a uitat afară, de la o fereastră situată la etaj şi a văzut trupul şi „sânge pe gardurile din grădină“.

„Aşa că am ieşit afară şi chiar atunci vecinul a ieşit şi era foarte tulburat“. 

Poliţia metropolitană a anunţat că decesul nu este considerat unul suspect, însă va fi efectuată o necropsie şi o anchetă urmează să stabilească circumstanţele în care s-a produs incidentul.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a declarat că „Kenya Airways lucrează îndeaproape cu autorităţile din Nairobi şi Londra pentru investigarea acestui caz“.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”