Bulgaria: Vaccinul Pfizer/BioNTech, transportat cu o dubă de cremvurşti şi depozitat într-un frigider sovietic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camionul frigorific de mezeluri cu ajutorul căruia vaccinul a ajuns la Plovdiv, Bulgaria. Imagine: Marica.bg

Vaccinul Pfizer/BioNTech a sosit în Bulgaria, sâmbătă, cu acelaşi tip de autospecială frigorifică folosită şi în cazul României, dar apoi autorităţile locate au apelat la firme private pentru distribuirea primelor doze către spitale, astfel încât la Plovdiv, al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, vaccinul a ajuns cu o dubă de cremvurşti şi a fost pus spre păstrare într-un frigider sovietic.

În imaginile publicate de portalul Marica.bg se vede momentul recepţiei primelor doze din vaccinul Pfizer/BioNTech, cel în care camionul unei firme de transporturi speciale – aceeaşi care a adus dozele şi în România – parchează în faţa clădirii Centrului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Parazitare.

Transportul a fost întâmpinat de ministrul bulgar al Sănătăţii, prof. Kostadin Angelov, preşedintele sediului naţional de vaccinare Krassimir Gigov, directorul Inspectoratului Regional de Sănătate din Sofia, Dancho Penchev.

De acolo autorităţile bulgare regionale s-au ocupat de transport, astfel încât la Plovdiv 195 de doze au ajuns cu o dubă frigorifică folosită la transportul mezelurilor, colantată cu o reclamă la cremvurşti.

Tot la Plovdiv, cadrele medicale au ales un frigider marca ZiL (n.r. – prescurtarea de la Zavod imeni Likhachyova, fabrica rusească ce poartă numele oficialului sovietic Ivan Alekseevich Likhachev).

Motivul a fost explicat de Dr. Vanya Mancheva, şefa Institutului Regional de Sănătate din Plovdiv: frigiderul din era sovietică este singurul pe care se poate pune lacăt.

Dr. Vanya Mancheva i-a dat aceste explicaţii ministrului bulgar al Sănătăţii, prof. Kostadin Angelov, care venise în vizită la Plovdiv.

„Nu mă veţi certa, prof. Angelov! Avem un ZiL, îl păstrăm pentru că funcţionează. Pentru că numai acesta are un mâner pe care se poate aşeza un lacăt, îl folosim până în ziua de azi. Acum, când vedeţi un ZiL, nu vă şocaţi! Avem frigidere foarte bune!”, i-a spus dr. Mancheva ministrului bulgar al Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026