Bulgaria precizează că pentru admiterea parțială în Schengen nu a acceptat condiții suplimentare celor din Regulamentul Dublin

0
Publicat:

Guvernul bulgar a precizat că, în înţelegerea cu Austria cu privire la aderarea la Air Schengen, nu a acceptat în privinţa migranţilor nicio condiţie suplimentară faţă de cele prevăzute în Regulamentul Dublin, care stabileşte că prima ţară prin care un migrant intră în UE este responsabilă cu tratarea cererii sale de azil, relatează duminică Euractiv şi agenţia Novinite.

Austria a cerut consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE. Foto: Arhivă

Pentru a-şi ridica veto-ul asupra aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, Austria a cerut consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a combate valul de migranţi, inclusiv prin alocarea în acest scop de finanţări europene suplimentare, şi preluarea de către România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni, scrie Agerpres.

Aceste condiţii se regăsesc acum în declaraţia comună pe care Austria a convenit-o cu Bulgaria şi România pentru aderarea parţială a celor două ţări la spaţiul Schengen.

Dezminţind recente „dezinformări", serviciul de presă al guvernului bulgar a precizat că acesta nu acceptă condiţii suplimentare legate de refugiaţii afgani şi sirieni sosiţi în Austria, adică îi va prelua numai pe aceia pentru care Bulgaria a fost prima ţară de intrare în UE, aşa cum prevede Regulamentul Dublin.

Bulgaria nu acceptă şi nu poate accepta persoane pentru care nu este responsabilă", se arată în declaraţia guvernului de la Sofia.

În schimb, acesta confirmă că şi-a asumat angajamentul de a colabora cu Austria şi România pentru a limita „deplasările secundare" ale solicitanţilor de azil, de asemenea conform regulamentelor europene. Aceasta include aplicarea strictă a Regulamentului Dublin şi readmisia persoanelor în căutare de protecţie internaţională pentru care Bulgaria este responsabilă ca ţară de primă intrare, subliniază guvernul bulgar.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare