Bulgaria nu e de acord cu desfăşurarea de trupe NATO pe teritoriul său în contextul tensiunilor cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ministru bulgar al Apărării, Stefan Ianev, se opune desfăşurării de trupe NATO suplimentare în Bulgaria, una dintre opţiunile discutate de alianţă în contextul escaladării tensiunilor de către Rusia la graniţa sa cu Ucraina, relatează Euractiv.

El crede că o astfel de mutare ar duce la intensificarea tensiunilor. 

„Actuala majorare a capacităţilor şi activităţilor Rusiei pe flancul de est al NATO reprezintă circumstanţe de care nu doar că trebuie să se ţină cont dar ele trebuie de asemenea monitorizate cu atenţie specială. Aceste procese necesită o abordare unificată din partea NATO, dar fără a duce la o escaladare inutilă a tensiunilor”, a scris acesta pe Facebook.

„În acest stadiu nu există motive pentru a considera procesele monitorizate drept o ameninţare directă la adresa Alianţei şi a zonei de securitate relevante”, a adăugat acesta.

Ministrul bulgar al Apărării a mai precizat că nu crede că există circumstanţele necesare care să justifice decizia legată de trupele suplimentare de pe teritoriul ţării şi a subliniat că o astfel de dicizie „nu ar nu ar fi în concordanţă cu interesul naţional al Bulgariei”.

NATO şi SUA au avertizat Kremlinul în luna noiembrie că o nouă agresiune militară împotriva Ucrainei va duce la impunerea unor sancţiuni dure împotriva Rusiei.

Moscova însă respinge acuzaţiile că pregăteşte un atac împotriva Ucrainei, afirmând că Occidentul şi Ucraina ar fi responsabile de escaladarea tensiunilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări