Bulgaria donează 100 de vehicule blindate Ucrainei, după ce parlamentul a trecut peste veto-ul prezidenţial

0
Publicat:

Parlamentul bulgar a depăşit vineri veto-ul preşedintelui Rumen Radev (considerat pro-rus), prin care acesta s-a opus donării a 100 de vehicule blindate Ucrainei, o donaţie ce fusese deja aprobată într-un prim vot în noiembrie.

Parlamentul Bulgariei FOTO: Arhivă

Forul legislativ bulgar a aprobat din nou acordul cu 162 de voturi pentru - din partea parlamentarilor actualului guvern pro-euroatlantic de centru-dreapta -, împotrivă votând 55 de deputaţi ai unor formaţiuni considerate apropiate de Moscova, cum ar fi Partidul Socialist şi formaţiunea ultranaţionalistă Renaşterea, scrie Agerpres.

Dat fiind că acordul a fost aprobat după ce a fost retrimis în legislativ de către preşedinte, şeful statului nu-şi poate exercita din nou dreptul de veto.

Radev, un fost comandant al forţelor aeriene, şi-a argumentat refuzul prin faptul că donaţia ar slăbi securitatea naţională şi capacităţile de apărare ale ţării.

Donaţia de vehicule de transport de trupe BTR a fost convenită în august, când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Bulgaria, şi prevede livrarea acestor vehicule blindate cu opt roţi, construite în anii 1960 şi 1970, împreună cu armamentul şi piesele de schimb aferente.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare