Bulgaria ar putea legaliza eutanasia, potrivit unui proiect de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un oficial bulgar are în vedere legalizarea eutanasiei la oameni

Un proiect de lege care prevede permiterea eutanasiei la oameni a fost depus la Parlamentul de la Sofia. Astfel, Bulgaria ar urma exemplul Elveţiei unde această practică a fost legalizată în urmă cu 70 de ani.

Socialistul Lyuben Kornezov a depus la Parlamentul bulgar un proiect de lege care propune legalizarea eutanasiei, informează Novinite.com.

Potrivit iniţiativei lui Lyuben Kornezov, Bulgaria ar trebui să permită eutanasia la cererea pacientului bolnav în stadiu terminal sau a rudelor.

Pentru a evita orice formă de abuz, documentul prevede o comisie subordonată Ministerului Sănătăţii şi Justiţiei, formată din cinci persoane care să evalueze cererea. Totodată, Curtea Supremă de Casaţie trebuie să aprobe solicitarea de eutanasie.

Citeşte şi:
VIDEO Elveţia nu renunţă la sinuciderea asistată

Proiectul de lege prevede posibilitatea bolnavului în stadiu terminal de a se răzgândi, chiar dacă cererea lui a fost aprobată, a atras atenţia Lyuben Kornezov.

Iniţiativa socialistului bulgar stipulează legalizarea tuturor celor patru tipuri de sinucidere asistată: activă, pasivă, voluntară şi involuntară. Pentru a nu exista probleme cu poliţele de asigurare, proiectul de lege prevede ca eutanasia să fie echivalata cu moartea din cauze naturale.

Multe ţări interzic eutanasia, însă în Belgia, Olanda şi Elveţia, spre exemplu, statul permite sinuciderea asistată. Aproximativ 200 de persoane pe an, majoritatea elveţieni, dar şi străini, sunt ajutaţi să-şi curme viaţa, recurgând astfel la eutanasie - legală în Elveţia de 70 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”