Bruxelles-ul trece la sancţiuni financiare şi judiciare la adresa celor care încală regulile UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bruxelles-ul s-a hotărât să schimbe tactica pentru a înfrunta deriva autoritaristă a unor state membre precum Ungaria, Polonia sau România.

Surse comunitare au precizat pentru cotidianul spaniol „El Pais“ că nu este vorba de renunţarea la  bomba nucleară, aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, care înseamnă suspendarea votului în Consiliu. Dar executivul European pariază în paralel pe o  aplicare la sânge a legislaţiei comunitare, care poate transforma guverne precum cele din Ungaria sau Polonia în paria, în ochii opiniei publice. 

Guvernul lui Viktor Orbán a fost primul care a primit o lovitură economică, sub forma retragerii fondurilor structurale, ca urmare a corupţiei. „Programele de fonduri structurale în Ungaria au fost obiectul celei mai mari cifre de corecţie financiară în UE, în 2016 şi 2017“, a amintit vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, enumerând acuzaţiile împotriva lui Orbán, citite pe 11 septembrie, în Parlamentul European.

Din cele 158 de investigaţii în curs de desfăşurare ale OLAF, cu privire la fondurile structurale, aproape jumătate se referă la Ungaria (26), Polonia (24) şi România (20), trei ţări în care fragilitatea statului de drept cauzează din ce în ce mai multă îngrijorare la Bruxelles. Şi în viitorul apropiat, reducerea fondurilor poate fi mult mai rapidă. 

Surse comunitare subliniază că propunerile pentru următorul cadru bugetar al UE (2021-2027) deja includ un proiect de regulament care va permite „suspendarea, reducerea sau restrângerea“ accesului la fonduri în ţările unde este considerată existenţa unei deteriorări grave a independenţei judiciare sau a unor deficienţe în sistemele de control ale cheltuielilor comunitare. 

Aceleaşi surse amintesc că acest regulament, susţinut de Germania şi Franţa, poate fi aprobat cu o majoritate calificată, ceea ce evită eventualele veto-uri din partea Ungariei sau Poloniei.

Dar reducerea fondurilor nu este singura modalitate disciplinară pe care Comisia a început să o exploateze, notează publicaţia spaniolă. Lunea trecută, Bruxelles-ul a solicitat Curţii Europene de Justiţie suspendarea preventivă a reformei Curţii Supreme, aprobată de Parlamentul polonez, pentru că aceasta subminează independenţa judecătorească. 

Ulterior, Curtea Europeană a convenit să organizeze o procedură de urgenţă de consultare în aceeaşi direcţie referitor la Curtea Supremă poloneză în sine, indicând faptul că judecătorii comunitari sunt în favoarea intervenţiei în această chestiune şi rezolvarea ei cât mai curând posibil. 

Dacă Luxemburgul anulează reforma Curţii Supreme poloneze ar însemna o intervenţie în ordinea juridică a unui stat membru de o asemenea amploare, încât Varşovia, în ciuda insistenţelor vicepreşedintelui Timmermans, a refuzat să confirme dacă se va pune în aplicare hotărârea. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG