Bruxelles-ul poate bloca ACTA. Totul depinde de euroaleşi. Vezi care sunt etapele şi unde poţi să protestezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European nu poate modifica textul tratatului ACTA, poate doar să spună "da" sau "nu", ori să amâne aprobarea lui", a precizat președintele Comisiei pentru comerț internațional, portughezul socialist Vital Moreira, unde acordul ACTA va intra în dezbatere la sfârşitul acestei luni.

Reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că nu pot avea nicio implicare în ACTA, un acord internațional, care are nevoie de aprobarea Parlamentului European pentru a intra în vigoare. Comisia pentru comerț internațional este responsabilă cu decizia asupra ACTA, însă și alte comisii, printre care cea pentru libertăți civile.

Deoarece acordul a ridicat probleme legale, Parlamentul European mai poate să ceară Curții de Justiție a UE să verifice compatibilitatea acestuia cu legislația europeană. Cererea poate fi făcută de către o comisie. În acest caz, procedura parlamentară ar fi suspendată până la decizia Curții.

Dacă spunem "NU", tratatul este mort

„Dacă spunem da, Consiliul este autorizat să încheie acordul și să îl facă obligatoriu în UE și celelalte state participante. Devine obligatoriu în cadrul legal UE",a explicat Vital Moreira pentru europarl.europa.eu. „Dacă spunem nu, procesul se încheie și tratatul este mort. Poate fi renegociat, dar cel actual va fi mort. Pentru un nou acord trebuie începută o nouă procedură: o propunere din partea comisiei, un mandat de la Consiliu, negocieri, semnături." În trecut, Parlamentul European a spus „nu" de două ori: în cazul SWIFT și în cel al acordului cu Marocul în domeniul pescuitului.

Cetățenii își pot spune părerea despre acord

Propunerea de text se află deja pe site-ul Parlamentului European, deși nu a fost trimisă oficial deputaţilor europeni. Tot pe site se poate găsi o evaluare a acordului. A fost făcută publică până și opinia serviciului legal al Parlamentului European, care este de obicei confidențială.

Pe 1 martie, comisia pentru comerț internațional va organiza un atelier la care poate participa oricine. Comisarul pentru comerţ Karel De Gucht și-a confirmat participarea. O parte din grupurile politice, în special cele care sunt împotriva acordului, promovează dezbateri pe site-urile proprii. Cetățenii au trimis deja Parlamentului „sute sau mii de emailuri", conform lui Moreira.

O să ajungă providerii de internet poliţiştii lumii virtuale

Eurodeputatul german Bernd Lange din partea social democraţilor susşine că raportul pe ACTA nu va putea fi votat până în vara acestui an. "Mai sunt încă o mulţime de întrebări care aşteaptă răspuns în special legate de felul în care acest cord îi va afecta pe cetăţeni. Nu vrem ca providerii de Internet să devină poliţiştii lumii virtuale", a spus Lange. Europarlamentarul a mai precizat că textul acordului va fi examinat în detaliu şi este posibil ca o opinie legală să fie cerută şi Curţii Europene de Justiţie.

CALENDARUL acordului ACTA în Parlamentul European

- prima dezbatere în comisia pentru comerț internațional: 29 februarie și 1 martie
- dezbateri cu europarlamentari şi Comisia Europeană: 1 martie 2012
- a doua dezbatere: 26-27 martie
- prezentarea proiectului de raport: 25-26 aprilie
- vot în comisie 29-30 mai
- vot în plenul Parlamentului: iunie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie