Bruxelles: Aşteptăm ca toţi liderii şi toate formaţiunile politice să respecte decizia CCR în privinţa referendumului din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Barroso a avut un discurs extrem de dur faţă de evenimentele politice din ultimele trei săptămâni

Comisia Europeană aşteaptă, aşa cum preşedintele Executivului European, Jose Barroso, i-a transmis în urmă că 11 zile premierului român Victor Ponta, ca toate părţile - lideri şi partide politice - să respecte pe deplin decizia Curţii Constituţionale a României, oricare ar fi ea, în privinţa rezultatului referendumului pentru destituirea şefului statului, a precizat astăzi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier B

"Acesta este ceea ce asteaptăm de la un stat de drept, membru UE", a mai precizat oficialul CE.

CCR a decis astăzi INVALIDAREA referendumului, Crin Antonescu trebuie să plece de la Cotroceni iar postul revine preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Citeşte AICI cele mai importante detalii ale zilei

După numeroase avertismente, apeluri şi corespondenţe, imediat după ce stenograme ale convorbirilor dintre membri ai cabinetului Ponta au arătat că există date şi discuţii legate de tentativa de modificare a listelor electorale astfel încât rezultatul referendumului să fie schimbat, Comisia Europeană a mai transmis o scrisoare premierului Victor Ponta. Noi avertismente, noi apeluri ale Bruxelles-ului către Bucureşti. Vezi detalii aici.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul