Britanicii care închiriază locuinţe imigranţilor ilegali vor risca închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imigranţi ce încearcă să traverseze Eurotunelul pentru a ajunge din Franţa în Marea Britanie

Guvernul britanic are în lucru noi măsuri pentru a descuraja imigraţi, intenţionâmd să ceară proprietarilor care închiriază locuinţe să-i evacueze pe solicitanţii de azil care nu au primit dreptul de a rămâne pe teritoriul Marii Britanii.

Planul, aflat în prezent în stadiu pilot în West Midlands, va fi extins la scara întregii ţări. Conform prevederilor viitoarei legi a imigraţiei, proprietarii vor fi obligaţi să verifice actele care dovedesc dreptul de şedere al unei persoane pe teritoriul britanic, examinându-i paşaportul sau permisul biometric de şedere, scrie „The Guardian“.

Conform secretarului pentru comunităţi, Greg Clark, prin noua lege va fi creată o listă neagră a proprietarilor care încalcă în mod repetat legea şi vor fi anunţate măsuri care să prevină oferirea spre închiriere a unor locuinţe sub standardele de bază.

Proprietarii care nu-i evacuează pe imigranţii care nu au dreptul să rămână în Marea Britanie sau care nu le află statutul în urma unor controle adecvate ar putea să rişte să fie urmăriţi penal şi să primească pedepse de până cinci ani de închisoare, a declarat ministrul pentru Comunităţi Greg Clark.

Măsura urmează să fie inclusă într-un nou proiect de lege cu privire la imigraţie şi este anunţată în urma unor declaraţii dure ale premierului David Cameron şi ale altor miniştri, pe fondul modului cum mass-mediae acoperă criza miilor de imigranţi blocaţi în portul francez Calais, un nod de transport cu feribotul şi feroviar prin tunelul de sub Canalul Mânecii către Marea Britanie.

Cameron a fost condamnat extrem de dur, după ce a promis săptămâna trecută că va deporta şi mai mulţi imigranţi clandestini, "pentru ca oamenii să înţeleagă că (Marea Britanie) nu este un refugiu sigur".

El a subliniat că Londra şi alte capitale europene se confruntă cu "un roi de oameni care traversează Mediterana în căutarea unei vieţi mai bune".

Ministrul suedez al Justiţiei şi Imigraţiei Morgan Johansson l-a acuzat pe Cameron că "se joacă de-a politica" cu criza de la Calais, după ce Marea Britanie şi Franţa au eşuat să-şi asume responsabilitatea în acceptarea mai multor solicitanţi de azil.

Un nou gard care va proteja intrarea în tunelul pe sub Canalul Mânecii va fi terminat vineri.

„Mulţi văd Europa şi mai ales Marea Britanie drept un loc care oferă perspectiva de câştiguri financiare. Nu este cazul — străzile noastre nu sunt pavate cu aur“, a avertizat şi ministrul de Interne, Theresa May, într-o postare pe Twitter.

Pe de altă parte, Consiliul pentru Refugiaţi a acuzat guvernul că acţionează „reprobabil din punct de vedere moral“, după ce Ministerul de Interne a confirmat planul de a priva în mod automat de dreptul la alocaţii familiile ale căror cereri de azil au fost respinse.

Aproximativ 1700 de încercări de pătrundere ale unor imigranţi ilegali în tunelul sub Canalul Mânecii, în apropiere de Calais, au fost numărate în noaptea de duminică spre luni, iar un membru CRS a fost rănit la nivelul feţei cu pietre, potrivit unei surse din poliţie, relatează AFP în pagina online

Dintre aceste 1.700 de încercări, 1.000 au fost "respinse" de către forţele de ordine în apropiere de incinta tunelului, iar alte 700 au fost "interceptate" în incintă, a precizat sursa citată.

Tunelul de sub Canalul Mânecii este luat cu asalt, de mai multe săptămâni, de către imigranţi care sunt pregătiţi să facă totul pentru a ajunge în Marea Britanie, ţară pe care o consideră un fel de "Eldorado".

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews