Brexit. „Vor veni vremuri economice grele“ pentru Marea Britanie, a avertizat David Cameron în parlamentul britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic, David Cameron, a avertizat miercuri că Marea Britanie se va confrunta cu o perioadă economică dificilă după votul de săptămâna trecută în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, Cameron a precizat că guvernul său nu va renunţa la regulile de limitare a cheltuielilor publice, relatează Reuters.

„Nu am nicio îndoială că vor veni vremuri economice grele“, a spus Cameron în parlament.

„Dacă vom vedea dificultăţi economice, unul dintre modurile în care va trebui să reacţionăm este să ne asigurăm că finanţele publice şi economia rămân puternice... Aşa că nu cred că ar fi corect să suspendăm regulile fiscale“, a afirmat el, respingând apelul la mai multe investiţii al liderului opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn.

Conform regulilor fiscale din Marea Britanie, Ministerul de Finanţe ar trebui să obţină un excedent la buget până la sfârşitul anului fiscal 2019/2020 şi în fiecare an după aceea în „perioade normale“. Însă această regulă privind excedentul poate fi suspendată, dacă Biroul pentru Responsabilitatea Bugetară consideră că ar putea avea loc un şoc pentru economie, care ar însemna o creştere economică sub 1% de la un an la altul.

„Pentru numele lui Dumnezeu, omule, pleacă!“

Pe de altă parte, premierul britanic a avut o intervenţie dură la adresa liderului opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn. Cameron i-a cerut acestuia să ţină cont de moţiunea de neîncredere votată marţi de parlamentarii acestui partid şi să demisioneze.

„Pentru numele lui Dumnezeu, omule, pleacă!“, a spus Cameron, care a anunţat vineri, după referendum, că va demisiona cel târziu în octombrie, după ce britanicii i-au ignorat apelul şi au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Parlamentarii laburişti britanici, de opoziţie, au adoptat marţi o moţiune de neîncredere în liderul formaţiunii, Jeremy Corbyn, acuzându-l că nu s-a implicat suficient în campania pentru rămânerea ţării în blocul comunitar. Votul nu este însă constrângător, iar Jeremy Corbyn a declarat deja că nu intenţionează să demisioneze.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”