Brexit. UE a clarificat modul în care Marea Britanie poate lansa procesul pentru ieşirea din blocul comunitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană a clarificat modul în care Marea Britanie poate lansa procesul oficial de negociere pentru ieşirea din blocul comunitar, după referendumul de joi, relatează BBC News.

Un purtător de cuvânt al Consiliului European, organismul care defineşte direcţia şi politică şi priorităţile UE, a afirmat sâmbătă că activarea Articolului 50 este actul oficial pe care trebuie să îl întreprindă “Guvernul britanic la adresa Consiliului European”.

“Trebuie întreprins în mod inechivoc, cu intenţia explicită de a declanşa Articolul 50”, a explicat purtătorul de cuvânt.

“Acest lucru poate fi făcut fie printr-o scrisoare către preşedintele Consiliului European, fie printr-o declaraţie oficială la o reuniune a Consiliului European notată corespunzător în transcriptul oficial al întâlnirii”, a adăugat el.

Activarea Articolul 50 va lansa un proces de negociere a termenilor în care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar. În mod normal, negocierile vor dura doi ani. Însă, în cazul în care toţi liderii statelor rămase vor fi de acord, discuţiile pot fi prelungite.

Sâmbătă, cancelarul german Angela Merkel a declarat că UE “nu trebuie să fie deosebit de urâcioasă din vreun punct de vedere” în negocierile cu Marea Britanie. Ea a subliniat că determinarea altor ţări să rămână în UE nu ar trebui să fie o prioritate a discuţiilor.

Merkel a atras atenţia că nu va face presiuni pentru o retragere accelerată. “Nu ar trebui să dureze o veşnicie, este adevărat, dar nu voi lupta pentru un interval de timp scurt”, a adăugat şefa Guvernului de la Berlin.  

Declaraţiile sale au venit după ce mai mulţi miniştri de externe din UE, inclusiv cel al Germaniei, i-au cerut Londrei să implementeze rapid ieşirea.

“Acest proces ar trebui lansat cât mai repede posibil, pentru a nu rămâne în incertitudine, ci pentru a ne concentra pe viitorul Europei”, a spus şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier.

Omologul său olandez Bert Koenders a atras atenţia că blocul comunitar nu poate accepta un vid politic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG