Brexit: May promite că demisionează, dar cu o condiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic Theresa May le-a promis duminică detractorilor planului său de ieşire din Uniunea Europeană că demisionează dacă îl aprobă, relatează postul de televiziune ITV News, preluat de agenţia de presă Reuters.

Laborios negociat cu Bruxellesul timp de doi ani, planul lui May de ieşire din UE a fost respins de două ori de Parlamentul britanic.

„Am primit asigurări de la o sursă de încredere că Theresa May le-a spus lui Boris Johnson, Duncan Smith, Steve Baker, Jacob Rees-Mogg, David Davis şi altor persoane reunite la Chequers că va demisiona dacă votează pentru acordul său, inclusiv pentru «backstop»“, viitorul regim al frontierei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, a anunţat luni Robert Peston, redactorul-şef al Departamentului Politic de la ITV.

„Ea nu a dat detalii. Prin urmare, nu există multă certitudine că va demisiona efectiv“, a adăugat el.

Potrivit „The Sunday Times“, 11 miniştri vor demisia lui May şi o vor confrunta pe acest subiect luni.

„Sfârşitul este aproape. Va pleca în zece zile“, spune un ministru britanic, citat sub protecţia anonimatului de „The Sunday Times“.

În cazul în care şefa Guvernului britanic va refuza să îşi dea demisia, atunci va fi nevoită să le accepte plecarea. Un posibil înlocuitor al Theresei May ar fi vicepremierul David Lidington, un eurofil. Alte două nume sunt evocate pe această listă scurtă, şi anume ministrul Mediului Michael Gove şi ministrul de Externe Jeremy Hunt. Biroul lui May nu a făcut comentarii. Lidington a exclus duminică să vină la conducerea Guvernului britanic.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul