Boris Johnson îi ameninţă pe „rebeli” cu excluderea din Partidul Conservator. Posibile alegeri generale înainte de Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a ameninţat că va exclude rebelii din Partidul Conservator dacă se opun planurilor lui privind Brexitul şi votează împotriva unei plecări fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Promisiunea lui Johnson de a retrage Marea Britanie din Blocul Comunitar pe 31 octombrie, cu sau fără un acord, a dus ţara aproape de o criză constituţională şi într-un blocaj în relaţia cu ceilalţi 27 de membri ai UE, iar alegerile reprezintă o posibilitate.

Există „zvonuri foarte puternice” că alegeri generale ar putea fi anunţate săptămâna aceasta pentru o dată de dinainte de 31 octombrie, a transmis unul dintre şefii departamentului Politic al ziarului The Guardian. 

„Zvonuri foarte puternice în Westminster, astăzi, că săptămâna aceasta ar putea fi convocate alegeri înainte de 31 octombrie”, a notat Jessica Elgot pe Twitter. 

Reuters scrie că rebelii din Partidul Conservator complotează cu opoziţia pentru a prelua controlul asupra Parlamentului şi a bloca Guvernul cu o lege ce ar împiedica un Brexit fără acord, despre care spun că ar ruina economia. 

Cu 24 de ore înainte ca parlamentarii să revină din vacanţa de vară, marţi, executanţii lui Johnson i-au avertizat pe rebeli că dacă votează împotriva Guvernului vor da controlul Parlamentului liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn.

„Dacă nu votează cu Guvernul marţi, vor distruge poziţia de negociere a Guvernului şi vor da controlul Parlamentului lui Jeremy Corbyn”, a spus o sursă. „Oricărui parlamentar Conservator care va face asta îi va fi retras sprijinul şi nu se va afla între candidaţii Conservatori la alegeri”.

După mai mult de trei ani de la referendumul la care a fost decisă cu 52% la 48% ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este încă neclar când şi în ce termeni se va întâmpla acest lucru.

Corbyn, lider laburist (socialist), a afirmat că este dispus că facă tot ce trebuie pentru a opri un Brexit fără acord.

În urmă cu o săptămână, Boris Johnson i-a solicitat reginei Elizabeth II să suspende activitatea Parlamentului, cerere acceptată de suveran. Astfel, activitatea Parlamentului ar urma să fie oprită nu mai devreme de 9 septembrie şi nici mai târziu de 12 septembrie şi până pe 14 octombrie.

Decizia lui Johnson a fost atacată inclusiv în justiţie de politicieni. Audieri vor avea loc pe 3, 5 şi 6 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare