Boris Johnson ameninţă cu alegeri anticipate dacă deputaţii îi refuză calendarul pentru Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic Boris Johnson a ameninţat marţi că va retrage proiectul de lege cu privire la acordul său al Brexitului şi că va cere alegeri anticipate dacă deputaţii refuză marşul forţat pe care încearcă să li-l impună, relatează AFP.

Cu doar nouă zile înaintea datei prevăzute a divorţului, liderul conservator a exercitat presiuni asupra parlamentarilor, îndemnându-i să muncească ”zi şi noapte” pentru a adopta un compromis smuls celorlalte 27 de state membre ale uniunii Europene (UE).

Deputaţii au refuzat sâmbătă să se pronunţe asupra acordului în ansamblul lui, a cărui ratificare depinde acum de adoptarea legislaţiei tehnice necesare implementării acestuia, un proces mult mai complex.

„Dacă Parlamentul refuză să lase Brexitul să aibă loc şi decide să amâne totul în ianuarie sau mai târziu (...), textul va trebui retras şi trebuie să mergem către alegeri anticipate”, a declarat Boris Johnson în Camera Comunelor.

Două voturi sunt prevăzute marţi seara. Unul are ca scop o susţinere iniţială a textului, care traduce în legea britanică acordul retragerii. Celălalt priveşte calendarul examinării acestuia.

Acest din urmă vot se anunţă mai delicat. Guvernul doreşte un proces legislativ în pas de asalt, sperând să se încheie joi. Acest termen foarte scurt de supunere la vot a unui proiect de 110 pagini - pe lângă note explicative şi mai lungi - îi irită pe deputaţi.

În cazul unei respingeri, şansele adoptării finale a legii până la sfârşitul lunii ar fi puternic compromise, consolidând posibilitatea unui ”no deal” în mai puţin de o săptămână, susceptibil să provoace haos la frontieră şi penurii. Acest lucru ar putea totodată să-i determine pe europeni să acorde o nouă amânare Londrei, care a fost nevoită să ceară o nouă amânare, sâmbătă, din cauza neratificării în Parlament.

Premierul a lansat, astfel, aceste ameninţări cu scopul de a obţine voturi pozitive marţi, care ar marca un progres clar către o ieşire blândă a regatului din UE la sfârşitul lunii, însă fără să o garanteze.

 Acest lucru ar permite Regatului Unit să „dea pagina”, iar Parlamentului să înceapă ”să se vindece şi să se unească”, a insistat Johnson în faţa deputaţilor.

Boris Johnson a ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, cu promisiunea de a scoate ţara din UE la 31 octombrie, la peste trei ani după şocul referendumului din iunie 2016. El îşi subliniază neîncetat opoziţia faţă de o nouă amânare a Brexitului, pe care a fost obligat să o ceară sâmbătă printr-o lege.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat pe twitter că se consultă cu liderii europeni cu privire la ”modul cum să răspundă” acestei cereri de amânare şia anunţat că i-a spus în mod clar lui Boris Johnson că un Brexit fătă acord nu va fi ”niciodată” decizia europenilor.

În faţa membrilor Parlamentului European (PE), reunit la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a declarat marţi că va ”regreta întotdeauna decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană”. ”Dar cel puţin noi ne putem privi în faţă şi spune că am făcut tot ceea ce am putut pentru a ne asigura ca plecarea să fie ordonată”, a spus el.

PE este ultima instanţă care se pronunţă prin vot asupra Brexitului, dup deputaţiibritanici. În ipoteza în care totul va fi gata până atunci la Londra, o sesiune extraordinară ar putea să fie organizată săptămâna viitoare, la Bruxelles, potrivit unui purtător de cuvânt al instituţiei.

Însă, la Westminster, opoziţia pregăteşte o ambuscadă prin amendamente în zilele următoare care, în cazul în care vor fi adoptate, vor modifica în mod radical acordul ieşirii. Un amendament al laburiştilor prevede o nouă uniune vamală cu UE, iar altul introduce un nou referendum.

Laburiştii „vor profita de orice ocazie” pentru „a salva drepturile salariaţilor, a ne proteja economia şi a se asigura că poporul va avea utimul cuvânt”, scrie John McDonnell, însărcinat cu probleme economice în Partidul Laburist, într-un editorial publicat în The Daily Mirror.

Deputaţii au „oportunitatea de a respinge falsa alegere între acordul prost al lui Boris Johnson şi o ieşire fără acord şi de a susţine în locul lui un acord care să merite pentru toată lumea”, adaugă el.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume