Boris Berezovski, cu puţin înainte de a fi găsit mort: „Nu ştiu ce să fac. Mi-am pierdut scopul vieţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Berezovski a fost găsit mort sâmbătă de către unul dintre agenţii săi de securitate

Cândva cel mai puternic dintre oligarhii ruşi, Boris Berezovski a murit sâmbătă, la Londra, unde a primit azil politic în urmă cu mai bine de 10 ani.

De la vânzător de autoturisme până la un „păpuşarul” de la Kremlin, apoi oligarh rus devenit beneficiar de azil pe motiv de persecutare politică, Boris Berezovski a trăit vremuri interesante. Miliardarul rus trăia în exil, în Marea Britanie, din anul 2000 şi a murit, sâmbătă, la 67 de ani, în circumstanţe cel puţin la fel de controversate. A fost găsit fără viaţă într-o cadă de unul dintre agenţii săi de pază. 

Berezovski a terminat un liceu specializat în prelucrarea lemnului, apoi s-a licenţiat în fizică şi matematică, câştigând chiar un loc în prestigioasa Academie de Ştiinţe a Rusiei. 

Precum toţi marii miliardari ruşi, s-a aflat la locul potrivit, la timpul potrivit: Rusia anilor `90, când fiecare privatizare dădea naştere unui nou magnat. Manevrele pe care le-a făcut şi sforile pe care le-a tras i-au adus porecla de Rasputin al erei moderne. În plus, faptul că a supravieţuit cel puţin unei tentative de asasinat, în 1994 – în urma căreia şoferul lui a murit prin decapitare – nu face decât să contribuie la asemănarea miliardarului cu Grigori Rasputin. Apoi, susţine el, poliţia britanică l-a avertizat, în 2007, că există un complot pentru asasinarea sa. 

Un oponent înfocat al comunismului

Banii, în jur de trei miliarde de dolari la momentul morţii, i-au dat putere şi au reuşit chiar să distragă atenţia de la faptul că Berezovski a fost mereu un oponent înfocat şi deschis al comunismului. Poziţia i-a atras însă şi duşmani sus-puşi. Dintre aceştia, cel mai important şi, după spusele lui Berezovski, cel mai periculos, a fost Vladimir Putin, pe care oligarhul l-ar fi ajutat să ajungă la putere. 

Este considerat salvatorul carierei politice a lui Boris Elţîn şi un adevărat mentor al lui Putin, pe care l-ar fi „cizelat”, cu ajutorul banilor şi a influnţei media, dintr-un fost ofiţer KGB în politicianul abil aflat şi acum în fruntea Rusiei. 

Asasinat sau sinucidere?

„Inexplicată” este termenul folosit încă de poliţia britanică pentru a descrie moartea lui Berezovski. Autorităţile nu scot din calcul, în acest moment, nici o tentativă reuşită de asasinat, dar nici varianta unei sinucideri. Duminică dimineaţă, drumurile către reşedinţa lui Berezovski din oraşul Ascot, aflat la 40 de kilometri de Londra, au fost blocate.

Mi-am pierdut scopul vieţii... nu există niciun scop sau vreun înţeles în viaţa mea. Nu vreau să mă implic în politică. Nu ştiu ce să fac. Am 67 de ani. Şi nu ştiu ce-ar trebui să fac de-acum înainte.

Autorităţile se temeau de eventualitatea unui pericol chimic. Un grup de specialişti în urgenţe chimice, biologice, radiologice şi nucleare au inspectat casa în care a locuit şi în care a fost găsit mort Berezovski. Anchetatorii nu au găsit însă nimic suspect, a anunţat poliţia printr-un comunicat. 

„Mi-am pierdut scopul vieţii”

Varianta sinuciderii pare însă a prinde tot mai mult teren, după ce un jurnalist ediţiei ruseşti a revistei „Forbes” a publicat fragmente din interviul pe care i l-a luat lui Berezovski cu mai puţin de 48 de ore înainte ca acesta să fie găsit mort. „Mi-am pierdut scopul vieţii... nu există niciun scop sau vreun înţeles în viaţa mea. Nu vreau să mă implic în politică. Nu ştiu ce să fac. Am 67 de ani. Şi nu ştiu ce-ar trebui să fac de-acum înainte”, i-ar fi spus miliardarul jurnalistului cu care s-a întâlnit vineri, la restaurantul hotelului Four Seasons, aflat pe prestigioasa Park Lane din capitala britanică. 

Aceeaşi soartă cu Litvinenko

Faptul că autorităţile s-au temut de un eventual asasinat prin expunere prelungită la substanţe toxice sau radiaţii este justificat şi prin felul în care a murit Alexander Litvinenko, un bun prieten şi susţinător al lui Berezovski. Exact ca şi acesta, Litvinenko a primit azil politic în Marea Britanie. Au existat chiar speculaţii că acesta a lucrat pentru serviciile de spionaj şi contraspionaj ale britanicilor. Litvinenko s-a îmbolnăvit şi murit în 2006, iar doctorii au identificat cauza ca fiind expunerea acută la substanţe radioactive, iar în trupul său s-au găsit urme de poloniu. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV