Berlusconi, în spital. Care e starea de sănătate a liderului politic italian

0
Publicat:

  Doctorul Alberto Zangrillo, medicul curant al lui Silvio Berlusconi, a recunoscut sâmbătă că fostul premier italian suferă de „o patologie gravă” şi se află într-o situaţie „dificilă”, dar a subliniat că „răspunde bine la tratament”, transmite EFE.

FOTO: EPA-EFE

„Sunt liniştit, Berlusconi răspunde bine la tratament. Mai ales că facem tot ce putem. Am în faţă un pacient care este şi un mare prieten, nu pot nega, există o mare implicare personală”, a spus medicul la ieşirea din spitalul San Raffaele din Milano (nord), unde politicianul rămâne internat la terapie intensivă, potrivit Agerpres. 

De la internarea sa, miercurea trecută, echipa medicală a publicat doar un raport medical care confirma că Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, suferă de leucemie de ceva vreme şi este internat pentru a trata „o infecţie pulmonară”.

„Este clar că vorbim despre un pacient a cărui vârstă o cunoaşteţi cu toţii, cu o patologie şi o complicaţie care au fost precis definite”, a adăugat doctorul Zangrillo în declaraţii difuzate de presa locală.

Prioritatea actuală este tratarea pneumoniei care i-a cauzat probleme respiratorii, a declarat medicul, care a recunoscut că „este o complicaţie a unui tablou clinic patologic de altă natură” pe care o tratează „în cel mai bun mod posibil”.

La rândul său, coordonatorul partidului Forza Italia, Antonio Tajani, care este şi ministru de externe, a declarat că lui Berlusconi i-ar fi plăcut să se întoarcă acasă sâmbătă seară, dar a acceptat ideea că trebuie să continue sub observaţie medicală.

Berlusconi a mai fost internat la spitalul San Raffaele săptămâna trecută pentru ceea ce au fost descrise drept „controale medicale”, dar starea lui nu a fost considerată îngrijorătoare. De-a lungul anilor, Berlusconi a trecut prin spitalizări succesive, una dintre cele mai recente, în ianuarie 2022, pentru o infecţie urinară.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani