Berlinul vrea să construiască o bază aeriană în Turcia, ce va fi folosită în cadrul campaniei împotriva ISIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania intenţionează să-şi deschidă o bază aeriană în sudul Turciei ce va fi folosită pentru intensificarea atacurilor aeriene asupra grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), relatează „Der Spiegel“.

Noua bază, ale cărei costuri se vor ridica la 65 de milioane de euro, va fi construită ca o extensie a actualei baze de la Incirlik, pe care o folosesc atât militarii germani, cât şi cei ai Statelor Unite pentru misiunile în Siria.

Baza pe care Germania doreşte să o construiască ar urma să includă un centru de control aerian, cazărmi pentru militari şi un centru pentru comanda operaţiunilor .

În prezent, Berlinul are în jur de 200 de soldaţi la baza de la Incirlik.

Noul proiect, care ar trebui să fie gata în mare parte până în vara anului viitor, prevede ca în următoarele şase luni să fie făcută o investiţie de 10 milioane de euro în zona de control aerian, alte 15 milioane de euro urmând să fie alocate pentru unităţile în care ar urma să fie cazaţi în jur de 400 de soldaţi germani.

Centrul destinat controlului operaţiunilor ar urma să coste în jur de 34 de milioane de dolari, scrie thelocal.de. 

Totodată, Ministerul german al Apărării intenţionează să construiască un centru de relaxare pentru militari, ale cărui costuri sunt estimate la 4,5 milioane de euro.

La Incirlik, una dintre cele mai mari baze militare din Turcia, se află de mai multe luni avioane germane de tip Tornado, folosite în raidurile aeriene care vizează organizaţia jihadistă Statul Islamic. 

Informaţiile privind construirea unei baze în Turcia a stârnit critici din partea opoziţiei germane.

„Cu toate că misiunea împotriva Statului Islamic a apărut pe neaşteptate, ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, pare să dorească să se implice pe termen lung în conflict“, a afirmat Tobias Lindner, reprezentant al Partidului Verzilor.

De asemenea, el a solicitat Guvernului să dea publicităţii toate datele privind planurile de construire a acestei baze în sudul Turciei. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte