Belgia, a doua ţară europeană care interzice zborurile din Marea Britanie în urma descoperirii unei noi tulpini de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belgia va interzice, din precauţie, zborurile care vin din Marea Britanie, începând de la miezul nopţii, pentru cel puţin 24 de ore, a anunţat premierul Alexander De Croo la postul VRT, potrivit La Libre.

Sunt suspendate şi cursele feroviare Eurostar venite din Marea Britanie.

Măsura este valabil iniţial 24 de ore, deoarece încă este analizată de specialişti situaţia cu privire la noua tulpină a coronavirusului. „Nu avem un răspuns concludent”, a afirmat De Croo.

Acest anunţ al belgienilor vine la câteva ore după ce în Olanda a intrat în vigoare măsura de interzicere a zborurilor din Marea Britanie, de teama noii tulpini a coronavirusului. În Olanda, măsura este valabilă cel puţin pentru restul anului.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat, sâmbătă, că noua tulpină a coronavirusului este cu până la 70 la sută mai transmisibilă şi a renunţat la planurile de relaxare a măsurilor pe cinci zile, relaxarea limitându-se la o zi pentru zonele care nu sunt de cel mai înalt risc. În sud-estul Angliei, inclusiv la Londra, nu va exista o relaxare, ci dimpotrivă, măsurile au fost înăsprite.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele