Bărbatul care l-a cazat pe Abdelhamid Abaaoud la Saint-Denis rămâne în arest; şapte persoane au fost eliberate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte dintre cele opt persoane reţinute miercuri în timpul raidului poliţiei de la Saint-Denis, o suburbie din nordul Parisului, au fost eliberate, în timp ce bărbatul care i-a furnizat apartamentul lui Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor din 13 noiembrie, rămâne în arest preventiv.

Opt persoane au fost reţinute în cadrul operaţiunii forţelor franceze de la Saint-Denis, declanşată miercuri dimineaţă, în cazul atentatelor teroriste de la Paris din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi.

Dintre acestea, şapte persoane au fost eliberate, a informat sâmbătă Parchetul francez. Bărbatul care i-a furnizat apartamentul lui Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor de la Paris, rămâne însă în arest preventiv, a precizat Parchetul, citat de AFP în pagina electronică.

Jawad Bendaoud declarase pentru AFP, chiar înainte de a fi arestat, în timpul raidului, că a adăpostit două persoane „care veneau din Belgia“ şi care „voiau doar apă şi să se roage“.

Arestul preventiv poate dura până la 144 de ore, respectiv şase zile, în cadrul unei anchete teroriste sau în caz de ameninţare iminentă.

Abaaoud, în vârstă de 28 de ani, a fost ucis în raidul de la Saint-Denis, alături de alte două persoane, între care şi o femeie, Hasna Aitboulahcen, care ar fi fost verişoara lui.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete