Video Bărbatul arestat la funeraliile reginei Elisabeta nu crede că aceasta a murit: „Încă delirează” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care a smuls steagul de pe sicriul reginei Elisabeta și a fost arestat ulterior, a declarat la tribunal că nu credea că suverana a murit, a transmis The Guardian.

Bărbatul care a fost arestat la înmormântare / Foto Twitter

Regina Elisabeta a murit pe 8 septembrie, iar înmormântarea sa a avut loc pe 19 septembrie. Sicriul suveranei a fost expus pentru ca oamenii să-i poată aduce un ultim omagiu.

Printre cei adunați la Londra, s-a aflat și Muhammad Khan, în vârstă de 28 de ani. El s-a repezit vineri seară spre sicriul reginei  a II-a și a luat steagul, în timp ce participanții la doliu priveau șocați. Poliția din Westminster Hall l-a trântit la pământ și l-au scos rapid în afara zonei, în prezent fiind în arest.

Marți, acesta a fost prezentat unui judecător, la Tribunalul Westminster. Procurorul Luke Staton, a declarat pentru sursa citată că „Inculpatul a susţinut că regina nu a murit şi că s-a apropiat de sicriu pentru că a vrut să verifice singur”.

De asemenea, acesta a mai spus în arest că a dorit să meargă la înmormântare și să trimită o scrisoare familiiei regale. În cazul în care aceasta nu ar fi acceptat, voia „să meargă la Castelul Windsor, Palatul Buckingham şi Balmoral pentru a încerca să discute cu Regina”.

Potrivit procurorului, bărbatul ar avea probleme psihice.

Judecătorul Michael Snow, a spus pentru The Guardian că „El încă delirează și crede că regina nu este moartă și că regele Charles are ceva de-a face cu asta și s-ar putea să meargă la castelul Windsor pentru a-și prezenta omagiile, dar și pentru că încă mai crede că ea este în viață”.

De asemenea, acesta a menționat că a hotărât ca bărbatul să fie eliberat pe cauțiune, cu condiția de a rămâne internat într-un spital psihiatric până la următoarea audiere în instanță, care va avea loc pe 18 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului