Barack Obama: „Aş fi putut fi Trayvon Martin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Barack Obama a afirmat vineri că, „în urmă cu 35 de ani, aş fi putut fi Trayvon Martin”, fiind primele comentarii pe care şeful de stat american le-a făcut de la anunţarea verdictului.

În declaraţia sa, Obama susţine că foarte puţini oameni de culoare din Statele Unite nu au fost suspuşi prejudecăţilor din cauza rasei. Preşedintele american a continuă afirmând că, durerea pe care afro-americanii o simt plecând de diferenţierea rasială reprezintă „un set de experienţe şi o istorie care nu pot fi uitate”

Seful de stat american a continuat spunând că, de asemenea, afro-americanii sunt conştienţi de disparităţile rasiale în aplicarea legilor penale. „Toate acestea duc la gândirea că dacă un tânăr alb este implicat într-un scenariu asemănător, atât rezultatul, cât şi consecinţele, ar fi diferite”, a continuat Obama citat de BBC.

Preşedintele american a vorbit din experienţa sa despre prejudecăţile rasiale. „Sunt foarte puţini afro-americani care în momentul în care se urcă într-un lift văd că femeile nu strâng nervoase poşetele şi nu îşi ţin respiraţia până când coboară”, a afirmata şeful de stat al SUA.  

Pe lângă declaraţiile privind problemele care ţin de ideile preconcepute ale unei părţi a societăţii americane, Obama a salutat „clemenţa şi demnitatea” părinţilor lui Trayvon Martin din perioada procesului şi din prezent.

Liderul de la Casa Albă a cerut ca protestele să fie paşnice, pentru că folosirea violenţei „ar dezonora ceea ce i s-a întâmplat lui Trayvon Martin. Pe lângă acest lucru, a lansat ideea că, deşi legislaţia în materie penală şi aplicarea legii ţine de atribuţiile statale, nu de nivelul federal, ar fi util ca anumite legi statele şi locale să fie examinate de autorităţile superioare pentru cazurile în care există elemente neclare.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV