Banca Vaticanului, suspectată că ar fi putut facilita spălarea de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarea băncii Vaticanului facilitează spălarea de bani, afirmă responsabilii unei anchete de peste trei ani la adresa instituţiei bancare, conform documentelor confidenţiale citate de două jurnale italiene sâmbătă.

Institutul pentru lucrări religioase (IOR) nu a realizat controale suficiente asupra clienţilor săi şi a permis deţinătorilor de conturi să transfere sume importante în beneficiul altora, conform aceleiaşi surse, notează France Presse.

Există un risc ridicat în modul de funcţionare al IOR, care nu îşi identifică clienţii cu precizie, putând fi folosit ca un ecran pentru a disimula operaţiuni ilegale”, au scris anchetatorii într-un document citat de jurnalul „Corriere della Sera”.

Aceştia acuză de asemenea băncile italiene care au acceptat transferuri de la IOR fără a verifica originea fondurilor, care au fost transferate ulterior altor bănci.
IOR poate deveni cu uşurinţă un vector pentru spălarea de bani de origine criminală”, au subliniat anchetatorii, citaţi de Mediafax.

Aceştia contrazic, de asemenea, declaraţiile IOR, care asigură că toţi clienţii sunt congregaţii religioase sau clerici.
Există şi persoane private care, deoarece beneficiază de o relaţie privilegiată cu Sfântul Scaun, pot efectua depozite de bani sau deschide conturi”, precizează aceştia.

Ancheta se axează asupra unor transferuri în valoare de 23 de milioane de euro efectuate în septembrie 2010 de către banca Vaticanului către organismul de credit italian Credito Artigiano, din care trei milioane de euro au fost transferate către Banca del Fucino şi 20 de milioane către JP Morgan Frankfurt.

Transferul acestor fonduri a fost aprobat de Paolo Cipriani, atunci director general al IOR şi de către adjunctul său, Massimo Tulli. Amândoi au demisionat ulterior iar anchetatorii vor să pornească urmărirea penală împotirva acestora.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani