Azerbaidjanul mimează democraţia. Preşedintele Aliev câştigă un nou mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele azer în exerciţiu, Ilham Aliev, aflat la putere din 2003, a câştigat alegerile prezidenţiale de miercuri cu aproape 84 % din voturi, indică un sondaj realizat la ieşirea din secţiile de votare, relatează BBC.

Aliev l-a devansat cu mult pe opozantul Jamil Hasanli, care a obţinut doar 8 % din voturi, potrivit sondajului, realizat de Institutul Prognos, agreat de autorităţi.

Ilham Aliev, care i-a succedat în funcţie tatălui său în 2003 şi care a fost reales în 2008 pentru un al doilea mandat de cinci ani, a obţinut la referendumul din 2009 ridicarea limitării la două mandate prezidenţiale consecutive.

Jamil Hasanli a denunţat deja fraude „masive'' şi a avertizat că nu va recunoaşte rezultatele scrutinului.

Însă opoziţia a denunţat un val de reprimare şi înainte de alegeri, în care s-au înscris zece candidaţi pentru funcţia de preşedinte a acestei foste republici sovietice din Caucazul de Sud.

Campania electorală a fost aproape invizibilă ţara bogată în hidrocarburi, afişele ocupând doar locuri agreate, în timp ce televiziunea naţională, puternic controlată, a tratat foarte puţin scrutinul. Sigur de victorie, preşedintele în exerciţiu nu a organizat manifestări electorale tradiţionale. Susţinătorii săi afirmă că rezultatele economice pe care le-a obţinut vorbesc în locul său.

Graţie miliardelor de dolari proveniţi din vânzarea petrolului, nivelul de viaţă în această ţară de puţin peste zece milioane de locuitori s-a îmbunătăţit cu regularitate în ultimii ani, pe măsură ce Azerbaidjanul devenea un furnizor de hidrocarburi tot mai important pentru Europa.

Înainte de Ilham Aliev, tatăl său Gaidar Aliev, fost membru al KGB (serviciile secrete sovietice) şi al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a condus Azerbaidjanul aproape fără întrerupere în perioada 1969-2003.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani