Axa Bucureşti-Berlin, fisurată înaintea Summitului istoric? Câteva explicaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, joi, la Berlin

Convergenţa Bucureşti-Berlin, atât de evidentă în timpul vizitei în Germania a preşedintelui Traian Băsescu, din 10 noiembrie, pare să se clatine. Deşi asigurase Berlinul că va sprijini la summitul de astăzi modificarea Tratatului European, în direcţia întăririi guvernanţei economice, Bucureştiul a făcut miercuri o jumătate de pas în lateral.

În declaraţia publică de miercuri seara, preşedintele Băsescu s-a pronunţat pentru modificarea doar a Protocolului 12, anexă la Tratatul de la Lisabona, urmând ca modificarea Tratatului să aibă loc abia după obţinerea consensului între cei 27. Amendarea protocolului ar necesita doar consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene.

Urmăreşte LIVE, de la Bruxelles, pe www.adevarul.ro, cele mai importante momente ale summitului care începe în această seară

De partea lui Van Rompuy


România se situează astfel de partea preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, care a propus, la rândul său, amendarea protocolului Tratatului de la Lisabona, şi nu schimbarea Tratatului. Motivul: această a doua opţiune ar necesita trecerea prin parlamentele naţionale, ba chiar şi unele referendumuri, cu rezultate incerte. Oricum, întregul proces ar putea lua un an şi jumătate, chiar doi. De altfel, tocmai Protocolul este cel care stabileşte limita pentru deficitul bugetar la 3% şi nivelul datoriilor la 60% din produsul intern brut. Acesta ar putea fi modificat în sensul includerii obligaţiei pentru statele membre din zona euro de a menţine un buget echilibrat. Iar Cutea Europeană de Justiţie ar urma să supervizeze întregul proces.

Deocamdată, Marea Britanie a declarat ferm că se opune modificării de Tratat, dacă nu i se îndeplinesc cerinţe legate mai ales de protejarea propriului sector financiar. Dar britanicii ar putea să nu fie singurii oponenţi, poziţii asemănătoare aşteptându-se din partea Suediei şi a altor state nordice, care nu doresc un control european strict asupra bugetelor naţionale.


Germania rămâne pe poziţii


Germania, însă, susţinută de Franţa, continuă să insiste pentru modificarea Tratatului European. Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkosy au trimis o scrisoare comună a preşedintelui Consiliului UE, Herman Van Rompuy.


Cei doi lideri propun o schimbare de Tratat , cu norme dure privind politica fiscală, o limită pentru deficitele bugetare naţionale de trei la sută din PIB şi sancţiuni automate pentru cei care încalcă regulile. Franţa şi Germania cer, de asemenea, punerea în aplicare a Mecanismului European de Stabilitate ( aşa-numitul fond de salvare) în 2012, cu un an mai devreme decât se planificase iniţial. De asemenea, Berlinul şi Parisul vor armonizarea legislaţiilor privind forţa de muncă precum şi a bazei impozitului pe profit. Modificarea de tratat ar urma să cuprindă şi mult discutata taxă pe tranzacţiile financiare, de care Londra nici nu vrea să audă.

Ce fel de Europă?

Cum consensul celor 27 de state membre este greu de obţinut, Merkel şi Sarkozy avertizează că cei 17 membri ai zonei euro pot şi trebuie să meargă înainte înainte, fără cei care formulează obiecţii. Parisul se află la originea propunerii ca, în cazul neîndeplinirii unanimităţii la nivelul celor 27, să se rămână pe ideea unui acord interguvernamental la nivelul zonei euro. O „federaţie" în zona euro şi o „confederaţie" la nivelul celor 27, iată cum îşi imagina Europa preşedintele francez Nicolas Sarkozy, într-un recent discurs ţinut la Strasbourg.

O avansare a procesului de convergenţă economică numai la nivelul celor 17, excluzând restul Uniunii, ar însemna, de fapt, o Europă împărţită în trei zone. Prima: „nucleul dur" al eurozonei, tot mai integrat legislativ şi economic. A doua: noile state membre din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, care şi-au manifestat intenţia de a adera la zona euro şi care vor trebui să lucreze de aici înainte pentru îndeplinirea unor criterii tot mai severe. Pentru aceste state, „tranziţia" continuă. Şi trei: statele membre care nu doresc să adopte moneda unică, precum Marea Britanie şi celelalte care i se vor mai alătura.

Motivaţiile României


Nu este clar care ar putea fi mecanismele de decizie ale acestei Europe „în trei trepte". În acest context, poziţia Bucureştiului este de a menţine pe cât posibil o Europă „a celor 27" - fie şi prin soluţii de compromis - şi de a evita crearea unui „nucleu dur" cu 17 state.


„Noi continuăm să susţinem Germania în privinţa consolidării guvernanţei economice, dar numai prin consensul celor 27. Pentru noi, o modificare a aquis-ului prin acorduri interguvernamentale, la nivelul celor 17, reprezintă ceva foarte periculos. Pur şi simplu, ne temem de o ruptură în interiorul Uniunii!", declară surse diplomatice de la Bucureşti.


Polonia, care deţine preşedinţia UE, are o poziţie asemănătoare cu a României. Varşovia a avertizat că se opune unor modificări care să vizeze doar cele 17 state din zona euro.


Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul", în 21 noiembrie, ministrul român de externe Teodor Baconschi cerea ca reuniunile statelor din eurozonă să le preceadă pe cele ale Consiliului, astfel încât „cei 27" să aibă un control asupra deciziilor „celor 17". Aceasta este o condiţie tot mai greu de îndeplinit, în cazul în care eurozona va decide să meragă singură pe drumul convergenţei şi să-i lase baltă pe cei care nu vor modificarea Tratatului.


Oricum, acest Consiliu nu va fi tocmai diferit de precedentele, sunt de părere experţi din capitala europeană: se va întâmpla ce va dori Germania. Pentru că, deocamdată, Germania are banii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie