Avion cu turişti ce plecase din Varşovia către Egipt a aterizat de urgenţă în Bulgaria, după o alertă cu bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeronava Airbus A320 a aterizat la Burgas

Un avion care efectua o cursă charter cu turişti de la Varşovia la staţiunea egipteană Hurghada a aterizat joi dimineaţa de urgenţă pe aeroportul din oraşul bulgar Burgas, la Marea Neagră, după ce un pasager a afirmat că la bord se afla o bombă, relatează site-ul Novinite.com.

Aeronava, un Airbus A320, este operată de o companie aeriană poloneză, potrivit postului bTV, care nu precizează numele acesteia.

În urma ameninţării cu bombă, echipajul a solicitat aterizarea de urgenţă pe aeroportul din Burgas.

Pasagerii au fost evacuaţi, conduşi departe de avion şi le erau verificate identităţile. Avionul era inspectat.

Potrivit Associated Press, un diplomat polonez în Bulgaria a declarat că erau căutaţi explozivi.

Viceconsulul Jakub Flasinski a precizat pentru postul polonez TVN24 că avionul era verificat de ofiţeri în domeniul securităţii de pe aeroport.

El a declarat că a primit asigurări din partea autorităţilor bulgare că situaţia era "sub control", potrivit AP.

O pasageră, Agata Pinuszewska, a declarat telefonic pentru TVN24 că un bărbat de la bordul avionului a anunţat că în aeronavă se află o bombă.

Postul TVN24 a difuzat o înregistrare video cu telefocnul mobil care surprinde pasagerii ieşind din avion. Pinuszewska a mai declarat că bărbatul respectiv era interogat, pe aeroport.

Serviciile de securitate bulgare informează că nu s-a găsit material explozibil la bordul avionului care a aterizat de urgenţă, în această dimineaţă, la Burgas. Deşi alarma de bombă s-a dovedit a fi falsă, activitatea pe aeroport a fost pentru un timp  suspendată,  protrivit corespondentului RRA în Bulgaria, Petio Petkov.

 El aminteşte că avionul de pasageri făcea o cursă dinspre Polonia către Egipt când un pasager – un polonez în vârstă de 64 de ani – a alertat echipajul, astfel că s-a decis efectuarea unei escale, iar aparatul a fost verificat la sol. Avionul ar urma să se întoarcă la Varşovia, de unde decolase iniţial.

Aeroportul din Burgas a fost scena unui atac terorist în iulie 2012, când un atacator sinucigaş s-a detonat la bordul unui autobuz în care se aflau turişti israelieni. Şoferul bulgar şi cinci turişti israelieni au fost ucişi în acest atac.

Moscova a anunţat că o explozie a unui dispozitiv exploziv improvizat a provocat prăbuşirea avionului rusesc aparţinând companiei Kogalimavia în Peninsula Sinai, în Egipt, pe 31 octombrie. Toate cele 224 de persoane de la bordul Airbusului A321 rusesc au murit.

Mai multe pentru tine:
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit la Washington cu Marco Rubio. Principalele teme discutate
Apelurile iniţiate din străinătate, care afişează în mod fals numere românești de telefonie fixă, vor fi blocate
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40