„Autorităţile” transnistrene au acuzat conducerea Republicii Moldova că blochează aprovizionarea cu medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

„Autorităţile” transnistrene au acuzat conducerea Republicii Moldova că blochează aprovizionarea cu medicamente, considerând că aceste acţiuni subminează încrederea şi distrug procesul de negocieri.

„Considerăm inacceptabile, inumane şi nejustificabile acţiunile de blocaj restrictive ale Republicii Moldova, care provoacă prejudicii cetăţenilor pridnestrovieni, inclusiv categoriilor de persoane cel mai puţin protejate, care au nevoie urgentă de a primi medicamentele reţinute de Republica Moldova”, se arată într-un comunicat postat miercuri pe site-ul „Ministerului Afacerilor Externe” al republicii nerecunoscute. Acesta citează faptele blocadei şi notează că Chişinăul acoperă astfel de acţiuni cu un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, deşi aproape jumătate din medicamentele reţinute au fost produse în ţările UE.

„Această incapacitate patologică de a-şi îndeplini obligaţiile asumate, precum şi încercarea de a folosi criza globală şi regională pentru a întări blocada Transnistriei ar trebui să primească o evaluare adecvată a participanţilor internaţionali la procesul de reglementare”, subliniază documentul.

În acest an, autorităţile transnistrene au acuzat în repetate rânduri Chişinăul că creează bariere în calea importului de alimente, combustibil, medicamente, îngrăşăminte şi echipamente industriale. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, negocierile cu partea moldovenească nu dau rezultate. În această situaţie, ministerul a cerut ajutorul participanţilor în formatul de negociere „cinci plus doi” (Moldova, Transnistria, OSCE, Ucraina, Rusia, şi observatori din SUA şi UE).

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”