Autorităţile franceze deschid o anchetă pentru a afla ale cui sunt dronele misterioase care-i filează centralele nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parisul a dispus lansarea unei investigaţii pentru a stabili cui aparţin dronele care au spionat centralele nucleare ale companiei energetice de stat EDG în perioada 5-20 octombrie.

Şapte dintre centralele nucleare ale EDF au fost survolate de drone neidentificate, prima dată la 5 octombrie, au anunţat reprezentanţi ai companiei franceze. Fără a fi acuzaţi sau menţionaţi în investigaţie, reprezentanţii Greenpeace au negat orice legătură cu dronele, transmite BBC. 

Legislaţia franceză stipulează că niciun aparat de zbor nu are voie să survoleze spaţiul aerian al centralelor nucleare şi nici zona din jurul acestora, pe o lăţime de cinci kilometri. Protecţia acestor spaţii aeriene este responsabilitatea forţelor aeriene franceze. 

75% din energia consumată de francezi este energie nucleară. În total, în Franţa există 58 de centrale, toate operate de EDF.