Austria virează oficial la dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austria va deveni singura ţară din Europa Occidentală în care extrema-dreaptă intră la guvernare, după ce acordul privind formarea unei coaliţii între conservatori şi Partidul Libertăţii a primit undă verde din partea preşedintelui.

Liderul Partidului Popular austriac, Sebastian Kurz, şi formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii au ajuns, vineri, la o înţelegere privind formarea unei coaliţii de guvernare, iar o zi mai târziu preşedintele Alexander Van der Bellen a ratificat pactul acestora. 

Astfel, Austria devine singura ţară din Europa Occidentală în care extrema-dreaptă intră la guvernare, notează „The Guardian“ şi BBC. Totodată, Sebastian Kurz, în vârstă de numai 31 de ani, urmează să devină, luni, când este prevăzută învestirea noului cabinet, cel mai tânăr şef de executiv din Europa.

Acordul la care au ajuns Partidul Popular şi Partidul Libertăţii, la două luni de la alegerile legislative anticipate din 15 octombrie, puternic amprentate de criza migraţiei, marchează revenirea extremei-drepte la putere în Austria după mai mult de un deceniu petrecut în opoziţie. Ultima oară, Partidul Libertăţii (FPÖ) a intrat la guvernare, pentru cinci ani, în anul 2000, tot alături de Partidul Popular (ÖVP). 

Atunci, cooptarea extremei-drepte în executiv a provocat o undă de şoc la nivelul Uniunii Europene şi a dus la adoptarea unor sancţiuni diplomatice la adresa Vienei, care au fost ridicate însă câteva luni mai târziu, de teamă să nu se ajungă la creşterea tensiunilor naţionaliste.

Cum, între timp, peisajul politic european s-a schimbat considerabil, de data aceasta, spun numeroşi analişti, este puţin probabil ca Uniunea Europeană să aibă o reacţie similară.

În plus, preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, care a câştigat la mustaţă alegerile de anul trecut în faţa candidatului FPÖ Norbert Hofer, a încercat să calmeze spiritele. El a afirmat, sâmbătă, că noul guvern l-a asigurat că va avea o poziţie proeuropeană şi că rămâne angajat faţa de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 

Şi Sebastian Kurz, viitorul cancelar austriac, a reafirmat sâmbătă, cu ocazia prezentării programului său de guvernare alături de liderul extremei-drepte, Heinz-Christian Strache, în vârstă de 48 de ani, angajamentul european al următorului guvern de la Viena. Însă tot el a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să se îndrepte spre o mai mare „subsidiaritate“ în favoarea statelor membre, notează France-Presse.

„Ne dorim o cooperare europeană mai puternică în domenii în care aceasta se justifică, cum ar fi apărarea frontierelor, dar mai multe competenţe acordate statelor de fiecare dată când acest lucru este posibil“, a afirmat Kurz.

Internele şi Externele merg la extrema-dreaptă

La rândul său, Strache, care va deveni vicecancelar, a punctat că, la cererea conservatorilor, pactul guvernamental „exclude“ o posibilă organizare a unui referendum privind o eventuală ieşire din blocul comunitar, un subiect adus în trecut de multe ori în discuţie de reprezentanţii extremei-drepte.

Totodată, liderul FPÖ a anunţat că partidul său a obţinut în noul executiv Ministerul de Interne, Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe. Iar până acum, Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe nu au fost niciodată controlate de extrema-dreaptă.

Una dintre principalele preocupări ale noului guvern de la Viena va consta în restricţionarea imigraţiei, dorită atât de Heinz-Christian Strache, cât şi de Sebastian Kurz.

Vineri, viitorul cancelar austriac a afirmat că împărtăşeşte scepticismul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în ceea ce priveşte cotele de refugiaţi, care „nu au funcţionat“.

Sebastian Kurz a adăugat că intenţionează să pledeze „pentru schimbarea acestei politici de migraţie eronate“, argumentând că „este necesară o schimbare a sistemului“.

În afară de restricţionarea imigraţiei, Kurz şi Strache au ca obiective reducerea taxei pe venit şi reducerea birocraţiei.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO