Austeritatea a făcut victime în Grecia: peste 500 de bărbaţi s-au sinucis din cauza reducerii cheltuielilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile de austeritate sunt responsabile pentru peste 500 de acte de sinucidere, în rândul bărbaţilor din Grecia, în perioada 2009-2010, se arată într-un studiu efectuat de cercetătorii Universităţii Portsmouth (Marea Britanie), publicat în revista de specialitate „Social Science and Medicine”.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Portsmouth au descoperit o strânsă legătură între creşterea numărului actelor de suicid în rândul bărbaţilor şi tăierea cheltuielilor bugetare în Grecia, în perioada 2009-2010. Potrivit studiului citat de „The Guardian”, fiecare tăiere de 1% a Guvernului de la Atena echivalează cu o creştere de 0,43% a ratei sinuciderilor în rândul bărbaţilor greci.

Cercetătorii au analizat cazurile a 551 de bărbaţi care s-au sinucis în perioada 2009-2019 şi, după ce au exclus orice alt factor care ar fi putut să-i determine să-şi ia viaţa, au ajuns la concluzia că aceştia şi-au pus capăt zilelor, „fără îndoială, din cauza măsurilor de austeritate”, a declarat Nikolaos Antonakakis, unul dintre oamenii de ştiinţă care au lucrat la cercetare.

Antonakakis, profesor de economie şi finanţe de naţionalitate greacă, a decis să investigheze legătura dintre măsurile de austeritate şi rata sinuciderilor după ce a sesizat un număr mai mare de astfel cazuri prezentate în presa greacă. Mai mult, chiar în cercul său de prieteni i s-au adus la cunoştinţă astfel poveşti cu final tragic.

Potrivit studiului publicat în revista „Social Science and Medicine”, incidenţa crescută a cazurilor de sinucidere apare doar în cazul bărbaţilor, în rândul femeilor neremarcându-se niciun fel de modificare semnificativă a ratei suicidelor. 

Cea mai mare incidenţă a cazurilor de sinucidere a fost constatată în rândul bărbaţilor greci cu vârste cuprinse între 45 şi 89 de ani.

„Rezultatele studiului ar trebui să aibă implicaţii majore pentru entităţile cu putere de decizie şi pentru cei care implementează deciziile”, a atras atenţia Antonakakis. 

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie