Atenţie! Italia paralizată de un val de greve şi proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe greve vor fi organizate de transportatori în Italia

Un val de greve şi proteste va paraliza Italia începând de luni, avertizează ministerul român de Externe.

Citeşte şi:
VIDEO FOTO Potop în nordul Italiei. Cel puţin şase oameni au murit

Luni, 7 noiembrie 2011 va avea loc o grevă de 24 de ore a lucrătorilor din transportul public local. Ministerul român de Externe precizează că va fi asigurat transportul în orele de vârf, precum şi serviciile considerate esenţiale. În aceeaşi zi este programată greva angajaţilor Societăţii de handling „Sea e Sea", care îşi desfăşoară activitatea în aeroporturile din Milano (Linate şi Malpensa).

Benzinăriile, închise

În perioada 8-11 noiembrie 2011 este programată o grevă a lucrătorilor din staţiile de distribuţie a carburanţilor. Benzinăriile vor fi închise din data de 8 noiembrie 2011, începând cu ora 19.30, până în data de 11 noiembrie 2011, ora 7.00.

Transportul aerian, cu probleme

În data de 16 noiembrie 2011 este programată o altă grevă generală, de 24 de ore, a transportatorilor. Va fi afectat transportul aerian şi transportul feroviar. Transportul public local va asigura doar serviciile esenţiale.

Proteste ale studenţilor

De asemenea, în data de 17 noiembrie 2011, cu ocazia „Zilei internaţionale a studenţilor", sunt programate manifestaţii ale elevilor şi studenţilor pe întreg teritoriul Italiei. MAE îi sfătuieşte pe români să evite zonele unde au loc proteste.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție