Atentatele din Paris: Grecia a dat publicităţii numele sirianului refugiat al cărui paşaport a fost găsit lângă trupul neînsufleţit al unui terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paşaportul sirian găsit de poliţie la locul unuia dintre atacurile teroriste care au avut loc vineri seară în Paris îi aparţinea lui Ahmad alMohammad, un refugiat care a pătruns în Europa prin Grecia, a anunţat duminică ministrul elen al Migraţiei.

Yiannis Mouzalas, ministrul grec al Migraţiei, a declarat că bărbatul de 25 de ani a fost înregistrat pe insula Leros pe 3 octombrie şi a părăsit ulterior ţara la o dată necunoscută. El a fost înregistrat în Croaţia mai târziu, în cursul lunii octombrie.

„Aceasta este singura persoană în legătură cu care am primit o solicitare de la poliţia franceză”, a spus oficialul într-o conferinţă de presă.

Mouzalas a precizat că procesul de înregistrare al sirianului a respectat reglementările europene şi că alMohammad a fost primit în Grecia pentru că detaliile sale nu au ridicat suspiciuni în baza de date europeană de securitate.

Şi autorităţile franceze au declarat că alMohammad nu era cunoscut instituţiilor antiteroriste franceze.

Cotidianul sârb Blic a publicat în prealabil o fotografie despre care a spus că prezintă „un paşaport sirian pe numele Ahmad alMohammad [...] care a călătorit pe ruta balcanică a migranţilor”.

Într-o declaraţie oficială, ministerul sârb de Interne a precizat că paşaportul a fost înregistrat recent la punctul de trecere a frontierei de la Presevo, dintre Macedonia şi Serbia, unde sirianul a cerut azil.

„S-a stabilit că datele se potrivesc cu cele ale unei persoane care a fost identificată în Grecia pe 3 octombrie. Nu exista un mandat de arestare Interpol pe numele său”, au mai spus autorităţile sârbe.

Şi autorităţile croate au confirmat că alMohammad a călătorit prin ţara lor.

„Nu am marcat această persoană ca fiind suspectă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei croate.

Poliţia franceză a anunţat că un paşaport a fost găsit lângă trupul neînsufleţit al unuia dintre atacatori în timpul investigaţiei privind atacurile teroriste de vineri din Paris, soldate cu 132 de morţi.

Poliţia a făcut apel la precauţie, precizând că nu s-a stabilit dacă persoana identificată de document era unul dintre atacatorii sinucigaşi.

Descoperirea paşaportului alimentează temerea că atacatori ar fi migranţi care au pătruns în Uniunea Europeană ca parte a valului recent de refugiaţi din Siria.


Ministrul grec al Migraţiei face apel la solidaritate

Ministrul grec al Migraţiei spune că raţiunile de securitate nu ar trebui să pună în pericol drepturile refugiaţilor la siguranţă în Europa.

„E posibil să fie mai mulţi [asemenea jihadişti - n.r.]... Ar trebui să lăsăm 100.000 de oameni să moară în mare?”, a întrebat oficialul elen.

„Grecia şi Europa trebuie să menţină un echilibru fin între securitate şi drepturile omului”, a mai spus el.

Cei mai mulţi [dintre atacatori] sunt născuţi şi crescuţi în ţări vestice. Pleacă cu paşapoarte legale, occidentale, se duc la jihad şi se întorc”, a declarat Mouzalas.

Pe aceeaşi temă:

Franţa reacţionează după atentatele din Paris. Bombardament masiv asupra fiefului ISIS

Cine erau cei doi români ucişi în Paris

Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“

Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani

Atentate la Paris. Masacrul terorist din capitala Franţei, văzut prin ochii unei gălăţence: „Am trecut milimetric pe lângă zona atentatului. Toată lumea e în alertă“

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

VIDEO Un jurnalist „Le Monde“ a filmat scene terifiante la Bataclan şi a fost rănit

Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

Atentate la Paris. Student român din capitala Franţei: „ E multă frică! Autorităţile ne spun să nu ieşim din casă decât pentru strictul necesar“

Atentate la Paris. Chirurg din România, aflat în mijlocul francezilor: „Pare incredibil că se poate întâmpla aşa ceva. Nu am putut să dorm toată noaptea“

Atentate la Paris. Preot al Catedralei Ortodoxe Române din Paris: „Suntem şi noi o ţintă a acestor neoameni. Trebuie să fim atenţi în stânga şi în dreapta“

Atentate la Paris. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacurile

Atentate la Paris.  Mai multe state europene sporesc măsurile de securitate

Scriitorul Mircea Cărtărescu: „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG