Atentate la Bruxelles. Reuniune de urgenţă a miniştrilor UE, după atentatele de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştri din statele membre UE se vor întâlni, la cererea Belgiei, pentru a discuta atacurile teroriste de la Bruxelles, de marţi, soldate cu aproximativ 30 de morţi, a anunţat ministrul olandez al Justiţiei, Ard van der Steur, pe Twitter, relatează Reuters.

Este posibil ca reuniunea să aibă loc joi dimineaţă, a precizat oficialul.

Olanda, care deţine în prezent Preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, va organiza evenimentul.

Marţi, la ora 9.00 dimineaţă, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem, iar staţia de metrou Maelbeek a fost lovită de o altă deflagraţie. În cele două atentate separate şi-au pierdut viaţa 32 de persoane, iar peste 230 au fost rănite, dintre care câteva zeci sunt în stare critică.

Organizaţia jihadistă Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor.

Anterior, susţinători ai Statului Islamic au salutat, pe reţelele sociale, actele teroriste de la Bruxelles.

„Statul vă va obliga să vă reevaluaţi calea de o mie de ori înainte să aveţi curajul de a ucide din nou musulmani. Să ştiţi că musulmanii au acum un stat care să îi apere!“, a scris un susţinător al grupării pe Twitter.

Atentatele care au lovit Bruxellesul sunt văzute ca acte de răzbunare pentru capturarea lui Salah Abdeslam. Dacă această ipoteză se confirmă, atunci Europa trebuie să se teamă de viteza de reacţie a unei celule teroriste.

De asemenea, este posibil ca o celulă teroristă, care are legături cu Salah Abdeslam, să fi lovit acum Bruxelles-ul, pentru că arestarea jihadistului ar fi putut să îi dea de gol.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete