Atentate la Bruxelles. Eroii şi norocoşii unei zile de coşmar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent supravieţuieşte după ce a asistat la trei atacuri teoriste, iar un angajat al aeroportului belgian Zaventem este considerat erou după ce a reuşit să scoată şapte persoane rănite din zona dezastrului din urma exploziilor de marţi şi să le transporte într-un loc sigur.

A fost în mijlocul exploziilor din 2013 în Boston, a fost în Paris în noiembrie 2015, iar marţi a suferit doar o ruptură la tendonul lui Ahile după atentatele teroriste din Bruxelles.

Mason Wells şi camarazii săi din grupul de misionari mormoni au fost răniţi uşor, marţi, în miezul exploziilor de pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Mason a trăit, astfel, experienţa celui de-al treilea atac terorist: tânărul a supravieţuit deja atacurile din 2013 de la Boston şi, în mod bizar, se afla în Paris la vremea atacurilor din noiembrie 2015, transmite ABC News.

În Bruxelles, adolescentul a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, are răni vagi pe chip de la scânteile bombelor şi arsuri de gradul doi şi trei pe faţă şi mâini.

Tatăl său a destăinuit că Mason traversează fără suferinţe psihice aprige astfel de experienţe pentru că are o fire destul de fermă în faţa vicisitudinilor.

În 2013, băiatul mersese la maratonul din Boston împreună cu tatăl său pentru a-şi susţine mama, care concura. Tatăl şi fiul se aflau aproape de linia de sosire de pe pistă atunci când au început exploziile. În noiembrie 2015, adolescentul era în Paris, pe timpul atentatelor.

Nouă cetăţeni americani au fost răniţi marţi în deflagraţiile de la Bruxelles, printre care membrii unei secte americane de mormoni din Utah şi familia unui militar din forţele aeriene.

La aeroportul Zaventem din Bruxelles s-au înregistrat marţi două explozii, o a treia bombă fiind amplasată la metrou, în staţia Maelbeek, atacurile soldându-se cu peste 30 de morţi şi în jur de 200 de răniţi. Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atacurile de la Bruxelles.

Pe 15 aprilie 2013, două bombe au explodat în aproierea liniei de sosire de pe o pistă unde se organiza un maraton anual în Boston, situată în centrul oraşului. Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor, iar peste 260 au fost rănite. Atacurile teroriste de pe 13 noiembrie 2015 petrecute în Paris s-au soldat cu 130 de victime.

Joaca a salvat două gemene

Peruanca Adelma Tapia Ruiz, în vârstă de 36 de ani, este prima victimă identificată de oficial de autorităţile belgiene. Femeia se afla pe aeroport în momentul exploziei şi urma să se îmbarce într-un avion spre New York, pentru a-şi vizita mama, împreună cu cele două fetiţe gemene de trei ani. Şi soţul ei, Christopher Delcambe, se afla pe aeorportul Zaventem, pentru a se întâlni cu familia ei.

Din informatiile aparute in presa straine, una dintre fetite a fost ranita la picioare, iar cealalta a scapat nevatamanta. Sotul femeii se afla in spital, dupa ce a fost ranit in urma exploziilor.

Fernando Tapio Coral, fratele Adelmei a povestit că fetele au scăpat pentru că jucau afară, iar Christopher, soţul ei, a ieşit după ele. În acel moment, a explodat bomba. S-a întors dar nu a mai găsit-o pe Adelma. Una dintre fetiţe a fost rănită la picior, iar cealaltă a scăpat fără răni şi tatăl copilelor este în spital rănit. Adelma era bucătar şi  studiase marketingul. Visa să deschidă un restaurant cu specific peruan, în Bruxelles, a mai spus fratele femeii, citat de „The Guardian“.

Angajat al aeroportului, erou

Alphonse Lyoura lucrează de mai mulţi ani ca ofiţer de securitate la bagaje. Marţi, când cele două bombe au zguduit Aeroportul Zaventem din capitala belgiană, bărbatul era la serviciu.

Nu a fugit, ci a început să ajute victimele. După ce a auzit prima explozie, în timp ce înfăşura în plastic bagajele, Lyoura a rămas pe loc, nu a fugit nici după a doua explozie.„ Am ajutat cel puţin şase sau şapte persoane rănite. Am scos unele corpuri care nu mai mişcau. Era panică totală peste tot", a povestit  angajatul aeroportului, AFP.

"Am văzut oameni întinşi pe jos, însângeraţi, care nu se mişcau. Cel puţin şase sau şapte persoane aveau picioarele complet distruse. Mulţi oameni şi-au pierdut membrele. Un bărbat şi-a pierdut ambele picioare, iar un poliţist avea un picior complet mutilat", a povestit Lyoura.

Greşeala companiei de taxi, la care au apelat teroriştii de la Bruxelles, a salvat zeci de vieţi

O gafă a companiei de taxi la care au apelat teroriştii de la Bruxelles a salvat alte zeci de vieţi. Potrivit publicaţiei La Derniere Heure, cei trei terorişti ar fi solicitat o dubă, însă dintr-o greşeală, compania a expediat un sedan.

Din acest motiv, jihadiştii au fost nevoiţi să lase acasă o geantă cu un explozibil care ar fi putut distruge complet holul de intrare în aeroport, susţin jurnaliştii belgieni.

Dispozitivul, dar şi alte substanţe chimice şi un drapel al Statului Islamic au fost găsite ulterior de poliţişti în apartamentul din Scharbeek.

Potrivit sursei citate, dispozitivul era mai puternic decât cele care au explodat marţi, deci numărul victimelor ar fi crescut probabil substanţial dacă dispecerul înţelegea corect comanda.

[<a href="//storify.com/Alinavasile/atentate-teroriste-la-bruxelles" target="_blank">View the story "Atentate teroriste la Bruxelles " on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”