Atentat terorist în Franţa. Premierul recunoaşte existenţa unei breşe de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manuel Valls FOTO AP

Premierul francez Manuel Valls a recunoscut, vineri, că bilanţul de „17 morţi”, înrregistrat în cele trei zile, demonstrează că există „breşe” de securitate în dispozitivul de identificare a persoanelor suspectate de comiterea unor atentate, informează AFP.

„Există în mod clar o breşă, atunci când ai un bilanţ de 17 morţi în trei zile”, a declarat Manuel Valls, pentru postul BFMTV. Oficialul a anunţat că autorităţile franceze vor efectua reţineri şi vor adopta chiar două noi legi privind combaterea terorismului.

Cu toate acestea, preşedintele Francois Hollande a anunţat că Franţa a făcut faţă atacurilor teroriste, precizând însă că „ameninţările nu s-au terminat”.

Serviciile franceze de securitate au fost criticate în termeni duri şi de către Centrul Simon Wiesenthal. Referindu-se la cele patru victime luate ostatice la magazinul evreiesc Hyper Cacher din Paris, rabinul Marvin Hier, fondatorul şi directorul acestui centru de luptă împotriva antisemitismului şi pentru cercetarea Holocaustului, a apreciat că este vorba de „un dezastru” pentru serviciile franceze de informaţii.

 

„Franţa, chiar dacă a făcut faţă atacurilor teroriste, chiar dacă ştie că dispune de agenţi de securitate capabili de acte de curaj, nu a terminat cu ameninţările cărora trebuie să le facă faţă. De aceea, vă îndemn să daţi dovadă de vigilenţă, să vă mobilizaţi”, a declarat Francois Hollande.

Vineri seară, fraţii Chérif şi Said Kouachi, consideraţi autorii atentatului comis la sediul revistei Cherlie Hebdo, au murit în confruntările cu forţele speciale ale poliţiei franceze, de la o tipografie din Dammartin-en-Goele, o localitate aflată la 30 de kilometri de Paris, acolo unde o persoană a fost ţinută ostatică.

De asemenea, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge, a murit după ce poliţiştii francezi au luat cu asalt piaţa evreiască din capitala Franţei. În acest caz, patru ostatici şi-au pierdut viaţa.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?