Atentat la Nisa. Folosirea unui vehicul ca armă pentru terorism nu este o premieră în Occident VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Folosirea unui vehicul ca armă pentru terorism nu este o premieră în Occident: două atacuri în numele jihadului, care au avut ca ţinte militari, au avut loc recent, relatează AFP.

 În mai 2013, doi londonezi de origine nigeriană l-au călcat cu maşina pe tânărul soldat Lee Rigby la Londra, înainte de a-l ucide cu lovituri de cuţit. Într-o filmare făcută imediat după agresiune, unul dintre criminali a declarat că a vrut să răzbune “musulmanii ucişi de militarii britanici”. În cursul procesului său, bărbatul, tată a şase copii, a spus că era în “misiune”, în calitate de “soldat al lui Allah” şi “în război împotriva Marii Britanii”. El a invocat Legea Talionului.

Câteva luni mai târziu, în octombrie 2014, un canadian în vârstă de 25 de ani convertit recent la jihadism a călcat, la volanul maşinii sale, trei militari. El l-a ucis pe unul şi l-a rănit pe un al doilea, pe marginea unei şosele dintr-o suburbie a Montrealului. Prins de poliţie după o urmărire, agresorul a ieşit din vehicul cu un cuţit în mână, înainte de a fi ucis. Tânărul, care se despărţise de soţie, voia să meargă în Siria pentru a se alătura teroriştilor.

De mai mulţi ani, Al-Qaida şi Statul Islamic le cer recruţilor şi voluntarilor lor să treacă la fapte fără a aştepta ordine precise, fără a fi organizaţi sau susţinuţi.

Trecerea la fapte în mod izolat, cu orice armă disponibilă - acesta a fost ordinul dat în septembrie 2014 de Abou Mohammed Al-Adnani, purtător de cuvânt oficial al organizaţiei jihadiste ISIS.

Într-un mesaj audio difuzat de mediile jihadiste, sirianul le-a cerut celor pe care îi numeşte “soldaţi ai Califatului” să atace ţinte prin orice mijloace. “Ridicaţi-vă, credincioşilor, şi apăraţi-vă statul, începând din locul unde locuiţi, indiferent unde ar fi acesta”, a declarat el.

“Dacă nu puteţi să detonaţi o bombă sau să trageţi un glonţ, descurcaţi-vă pentru a vă afla singuri cu un necredincios francez sau americani şi zdrobiţi-i craniul cu o piatră, ucideţi-l cu lovituri de cuţit, călcaţi-l cu maşina”, a adăugat el.

În urmă cu o lună, pe 13 iunie, Larossi Abballa a folosit un simplu cuţit pentru a ucide un poliţist şi pe soţia acestuia, la domiciliul lor din apropiere de Paris, într-un atac revendicat de Statul Islamic.

Departamentul antiterorism al Parchetului din Paris a fost însărcinat cu ancheta privind atacul de la Nisa, unde un camion a intrat joi noapte în mulţimea strânsă pentru a vedea focurile de artificii pe celebra Promenade des Anglais. La bordul camionului de 25 de tone au fost găsite grenade şi armament greu. Surse apropiate anchetei, citate de Le Parisien, spun că şoferul camionului a tras de mai multe ori cu arma, înainte de a fi ucis de forţele de ordine. Cel puţin 80 de persoane, printre care şi copii, şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 100 de oameni au fost răniţi în urma atacului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele