Atena vrea daune de război din partea Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul grec, Antonis Samaras, şi liderul german, Angela Merkel

Ministerul elen al Finanţelor a iniţiat procedura de calculare a reparaţiilor de război pe care Grecia ar putea să le ceară Germaniei pentru prejudiciile aduse în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ministrul adjunct al Finanţelor, Christos Staikouras, a spus că va fi prima dată când Grecia îşi rezervă dreptul să facă un astfel de calcul, transmite Bloomberg. El a răspuns astfel unei întrebări din partea unui reprezentant al Partidului Independent elen.

Ocupaţia nazistă a început să fie evocată de la începutul crizei în Grecia. În timpul alegerilor parlamentare din mai şi iunie, reprezentanţii Partidului Independent au pledat pentru ca Germaniei să-i fie pretinse despăgubiri pentru distrugerile cauzate în timpul ultimului război mondial.

În martie 2006, Curtea Constituţională din Germania a decis că statul nu ar mai trebui să plătească despăgubiri individuale pentru crimele de război comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Peste 7 miliarde de euro

Christos Staikouras a adăugat că ministerul a început deja colectarea de materiale de arhivă, ce vor fi analizate de un grup de experţi. După cum scrie Digital Journal, conform calculelor preliminare ale comisiei speciale, Germania datorează Atenei în jur de 7,5 miliarde de euro.

„Reparaţiile constituie o problemă juridică complexă, care necesită să fie analizată şi rezolvată la nivel internaţional, în conformitate cu legile internaţionale", a declarat miercuri Staikouras, în cadrul unei reuniuni a parlamentului elen. „Acest proces nu a fost încă reglementat şi ne rezervăm dreptul de a-l duce până la capăt", a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”